În ultimele decenii, pe măsură ce nivelul mării a crescut, aproape jumătate din insula Ghoramara din India a dispărut sub apă. În următoarele decenii ar putea dispărea de tot, potrivit fastcoexist.com.
“Este un peisaj care pare ireal dar care există în realitate”, spune Daesung Lee, fotograf din Paris care a vizitat insula acum câțiva ani pentru a documenta dispariția ei. Câteva sate de pe insulă deja nu mai există.
Fotograful s-a întâlnit cu locuitorii insulei care nu au migrat încă în India sau în Bangladesh și le-a propus să îi pozeze pe insula tot mai mică afectată de eroziune.
Bucata de insulă pe care a avut loc sesiunea foto reprezintă, în miniatură, situația în care se află întreaga insulă. Fotograful a încercat să-i ajute pe localnici să spună lumii că își pierd casele.
Eroziunea insulei a fost exacerbată de defrișarea pădurilor de mangrove, iar localnicii se confruntă cu tot mai multe furtuni. Vara trecută, apele au distrus digurile făcute pentru a apăra satele, casele au fost distruse și localitățile au fost acoperite de noroi. Inundațiile au răspândit boli și au contaminat apa de băut.
Peste două treimi dintre locuitori au părăsit deja insula. Până în 2050, aproximativ 1 milion de oameni din zona Golfului Bengal vor deveni refugiați climatic. Unele insule din zonă sunt deja complet sub apă.
Puteți citi și:
România a coborât 39 de locuri în topul țărilor pregătite pentru schimbări climatice