Fiji va introduce unul dintre cele mai ambițioase programe legislative pentru a combate criza climatică

Fiji are în plan unul dintre cele mai ambițioase programe legislative pentru a combate criza climatică,  acuzând liderii mondiali ca fiind iresponsabili și egoiști pentru că nu țintesc către o limitare a încălzirii la 1.5 grade Celsius.

Ministrul economiei și schimbărilor climatice, Aiyaz Sayed-Khaiyum, a numit criza climatică „o luptă pentru viețile și bunăstarea noastră.” Măsurile legislative vor include restricții pentru utilizarea plasticului, un cadru de lucru prin care Fiji își va reduce emisiile la zero net până în 2050, introducerea unui sistem de compensare cu credite de carbon și stabilirea unor proceduri pentru relocarea comunităților care se află la risc.

Sayed-Khaiyum a subliniat că impactul crizei climatice este deja vizibil în jurul lumii. El a ținut un discurs înaintea întâlnirii Forumului Insulelor din Pacific (PIF), care reunește lideri ai națiunilor din Pacific, inclusiv prim-ministrul australian Scott Morrison.

Australia a fost criticată în mod constant de Fiji pentru prioritizarea intereselor economice în detrimentul problemelor de mediu și a bunăstării statelor insulare din Pacific, care sunt unele dintre cele mai vulnerabile națiuni în fața crizei climatice.

Sayed-Khaiyum a explicat că în timpul discuțiilor climatice care au avut loc în luna mai la Bonn, progresul a fost încetinit semnificativ din cauza națiunilor care au ignorat raportul IPCC, sub presiunea producătorilor de combustibili fosili.

El a adăugat că Fiji este unul dintre singurele guverne din lume care a desemnat un singur minister pentru economie și schimbări climatice, înțelegând legătura între o economie puternică și o climă stabilă.

spot_img

Ultimele știri