Federația Coaliția Natura 2000: Vânătoarea ciocârliilor nu este necesară și nu se justifică nici din punct de vedere economic

România este una dintre puținele țări europene în care vânătoarea ciocârliei de câmp (Alauda arvensis) – specie protejată prin legislația națională – este permisă.

Imagine de Santa3 de la Pixabay

Deși nu avem tradiție pentru vânarea sau consumul acestei specii, recoltarea ei nu este necesară și nu contribuie în mod semnificativ la bugetul de stat, anual Ministerul de resort aprobă împușcarea unui număr de exemplare.

În 2018-2019, un procent de 50% din totalul exemplarelor de ciocârlie capturate la nivel național a revenit vânătorilor străini, iar în 2017-2018 acest procent s-a ridicat la 58%, conform datelor oficiale. 

Ministerul Apelor și Pădurilor a aprobat împușcarea a 440.000 de ciocârlii până în 2020

Populațiile de ciocârlie – specie emblematică pentru cultura românească – sunt în scădere în toată Europa. Astfel, date oficiale[2] arată că în ultimii 36 de ani populația europeană de ciocârlie de câmp a scăzut cu mai bine de jumătate, cauza principală fiind reducerea suprafețelor favorabile lor prin intensivizarea agriculturii. Vânătoarea poate accelera acest declin.

Din punct de vedere al conservării naturii această situație ridică o serie de probleme și riscuri. Cele mai importante sunt: riscul braconajului accidental sau intenționat al unor specii strict protejate și riscul agravării declinului acestei specii atât la nivel național cât și european.  

Zonele în care se vânează numărul cel mai mare de exemplare, sunt și zonele în care trăiesc alte două specii strict protejate – ciocârlia de stol și ciocârlia de Bărăgan, alături de ciocârlan și fâsa de câmp – specii pentru care vânătoare este INTERZISĂ! Identificarea vizuală a acestora este foarte dificilă sau imposibilă de la distanță, fără instrumente optice și experiență, din cauza coloritului și dimensiunii lor. Astfel crește riscul braconajului accidental pentru toate aceste specii. Cazurile de braconaj și transport ilegal de păsări de mici dimensiuni descoperite de autorități în ultimii ani demonstrează validitatea acestui risc.  

În momentul de față nu există o metodologie de stabilire a cotelor de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare, inclusiv ciocârlia, aceste cote fiind acordate doar în baza solicitărilor fondurilor de vânătoare, fără nici o bază științifică. Vânătoarea are loc în perioada 15 septembrie și 31 octombrie, când teritoriul țării este traversat de populațiile de ciocârlie din alte țări, aflate în migrație. Astfel, sunt imposibil de stabilit măsura și modul în care vânătoarea influențează numărul ciocârliilor de la nivel național și european sau conservarea altor specii strict protejate. Considerăm că acest fapt trebuie tratat cu precauție.

Vânătoarea acestei specii nu este necesară și nu este justificată din punct de vedere economic. Administratorii fondurilor cinegetice nu au cheltuieli de management legate de această specie, așa cum este cazul, de exemplu, cu speciile de cervide sau carnivore mari. Specia nu produce pagube, și nu este hrănită artificial, iar recoltarea ei aduce venituri unui număr redus de gestionari de fonduri de vânătoare, neavând o contribuție semnificativă la bugetul de stat.     

Două inițiative legislative pentru protejarea ciocârliilor și a caprelor negre din România

Membrii Federației Coaliția Natura 2000 considerăm imorală și nejustificată continuarea vânătorii acestei specii emblematice. Susținem pozițiile oficiale ale Societății Ornitologice Române și Asociației “Grupul Milvus” – organizații membre specializate în conservarea păsărilor. Credem în importanța folosirii metodelor și datelor științifice în calcularea cotelor de vânătoare. Considerăm absolut necesară respectarea principiilor precauției și al prevenției în deciziile privind vânarea păsărilor – principii asumate de Statul Român în Strategia Națională și Planul de Acțiune Pentru Conservarea Biodiversității 2010 — 2020.      

Reprezentanții Federației Coaliția Natura 2000 necesare următoarele:

  • modificarea valorii cotei de recoltă pentru ciocârlia de câmp la zero, pentru anul 2019;
  • scoaterea acestei specii protejate de pe lista speciilor de interes cinegetic;
  • deschiderea unei dezbateri tehnice între instituțiile statului, reprezentanții societății civile și alți factori interesați privind lista speciilor de păsări de interes cinegetic, metodologiile de aprobare a cotelor de vânătoare pentru acestea și armonizarea intereselor vânătorești cu cele de conservare. 
spot_img

Ultimele știri