Concentrațiile de farmaceutice din apele dulci ale lumii au crescut semnificativ în ultimele două decenii

Concentrațiile de farmaceutice din râuri și lacuri au crescut semnificativ la nivel global în ultimii 20 de ani, conform unui nou studiu.

Reziduurile de la medicamente ajung în apele lumii prin deșeuri umane, aruncatul medicamentelor nefolosite în canalizare și scurgeri de la fermele de animale. Medicamentele pot avea un impact major asupra mediului.

De exemplu, expunerea la medicamentul anti-epileptic carbamazepină a fost asociat cu alterări ale comportamentului de hrănire și reducerea viabilității ouălor peștilor-zebră, precum și cu reduceri ale succesului reproductiv la crustacee.

Râurile din întreaga lume sunt poluate cu deșeuri farmaceutice

Antibioticele pot altera semnificativ cicluri importante ale nutrienților și scad eficiența sistemelor de gestionare a apelor reziduale pe bază de bacterii.

Cercetătorii de la Universitatea Radboud din Olanda au creat un nou model care estimează concentrațiile de carbamazepină și ciprofloxacin, un antibiotic prescris în mod comun, pe o perioadă de 20 de ani în 449 de sisteme acvative din întreaga lume.

Riscul de daune ecologice în cazul reziduurilor de la cele două farmaceutice era de 10-20 de ori mai mare în 2015 decât în 1995.

„Modelul nostru prezice un risc de mediu relativ mare pentru ecoregiuni din zone dens populate și uscate cum ar fi Orientul Mijlociu. Însă tocmai în aceste zone există puține date legate de uzul farmaceutic și concentrațiile din apele de suprafață.”, a declarat Rik Oldenkamp, autor principal al studiului.

Raport: Companiile farmaceutice poluează mediul cu antibiotice

Oldenkamp a explicat că noul model ar trebui să funcționeze ca un ghid pentru o investigație mai amănunțită privind reziduurile farmaceutice din cursurile de apă. Când el și colegii săi au comparat rezultatele modelelor cu mostre de la patru sisteme de râuri, au descoperit că nivelul concentrațiilor din apă era mai mare decât rezultatele modelelor.

„Modelul nostru indică o nevoie specială de noi date din aceste tipuri de zone. Modelul este un punct de început pentru a crea o imagine de ansamblu a riscurilor ecologice prezentate de farmaceuticele din întreaga lume.”

spot_img

Ultimele știri