Cererea globală de produse agricole se estimează că va crește cu 15% în următorul deceniu, în timp ce creșterea productivității agricole va crește ușor mai rapid. Acest lucru va face ca prețurile ajustate la inflație ale marilor produse agricole să rămână la aceleași niveluri sau sub nivelurile actuale, potrivit unui raport anual al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
Ediția din acest an a Raportului OCDE-FAO privind Perspectivele în agricultură oferă o evaluare consensuală a perspectivelor ce țin de piețele mărfurilor agricole și de pește pentru următorii zece ani, la nivel național, regional și global.
„Agricultura globală a evoluat într-un sector extrem de divers, cu operațiuni variind de la mici ferme de subzistență la mari exploatații multinaționale”, au scris în prefața raportului Directorul General al FAO José Graziano da Silva și Secretarul General al OCDE, Angel Gurría.
Împreună cu furnizarea alimentelor, au adăugat ei, fermierii de astăzi „sunt custozi importanți ai mediului natural și au devenit producători de energie regenerabilă”.
Previziunile din raport arată că producția îmbunătățită și randamentele mai mari, determinate de inovația tehnologică, vor genera rezultate mai mari, chiar dacă utilizarea terenurilor agricole la nivel global va rămâne în general constantă.
Emisiile directe de gaze cu efect de seră din agricultură se așteaptă să crească cu aproximativ 0,5% anual în deceniul următor, sub 0,7% înregistrat în ultimii 10 ani și sub rata de creștere prevăzută a producției – ceea ce indică o scădere a intensității carbonului.
În același timp, pe lângă riscurile obișnuite cu care se confruntă agricultura, apar noi incertitudini. Acestea includ tensiunile comerciale, răspândirea bolilor asupra culturilor și a animalelor, creșterea rezistenței la substanțe antimicrobiene, reglementările pentru noile tehnici de creștere a plantelor și fenomenele climatice din ce în ce mai extreme.
Incertitudinile includ, de asemenea, schimbarea preferințelor în alimentație, în contextul problemelor legate de sănătate și durabilitate și răspunsurile politice la tendințele alarmante la nivel mondial în ceea ce privește obezitatea.
Creșterea populației, urbanizarea și stilul de viață
La nivel mondial, se estimează că utilizarea cerealelor în alimentație va crește cu aproximativ 150 de milioane de tone în următorii 10 ani – ajungând la o creștere de 13% – cu orezul și grâul reprezentând cea mai mare creștere.
Cel mai semnificativ factor din spatele creșterii prognozate a consumului alimentar de uz curent este creșterea populației, care se așteaptă să crească cel mai rapid în Africa Subsahariană și Asia de Sud.
„Din păcate, se așteaptă ca regiunile cele mai nevoiașe să înregistreze o creștere lentă a veniturilor și, prin urmare, doar îmbunătățiri minore ale stării lor nutriționale”, a avertizat Máximo Torero, Asistent al Directorului General al FAO pe domeniul dezvoltării economice și sociale.
Constatările indică o scădere a nivelului de subnutriție dar, cu toate acestea, la ratele actuale de îmbunătățire, rămânem încă departe de atingerea Obiectivului Zero Foamete până în 2030.
„Potrivit raportului, comerțul este esențial pentru securitatea alimentară la nivel mondial”, a declarat Directorul OECD pentru Comerț și Agricultură, Ken Ash. „Regiunile care se confruntă cu o creștere rapidă a populației nu sunt neapărat cele în care producția de alimente poate fi crescută în mod durabil, deci este esențial ca toate guvernele să sprijine piețele agroalimentare deschise, transparente și previzibile”.
Raportul constată că nivelurile de consum ale zahărului și uleiului vegetal vor crește, reflectând tendința continuă către alimente preparate și prelucrate, în special în multe țări cu venituri mici și medii, cu grad mare de urbanizare. Preocupările legate de sănătate și bunăstare, între timp, se așteaptă să forțeze numeroase țări cu venituri mai mari spre consumul redus de carne roșie și trecerea de la uleiurile vegetale la unt.
În plus, cererea de furaje este preconizată să depășească creșterea producției zootehnice în țările în care sectorul zootehnic evoluează de la sistemele de producție tradiționale la cele comerciale, în timp ce utilizarea produselor agricole furejere ca materie primă pentru producerea de biocarburanți se așteaptă să crească în principal în țările în curs de dezvoltare.
Comerțul cu mărfuri de origine agricolă și din pește ar trebui să se extindă în decursul următorului deceniu, la aproximativ 1,3% anual, mai lent decât în ultimul deceniu (media fiind de 3,3%), deoarece creșterea cererii de import la nivel mondial se așteaptă să încetinească. În ceea ce privește exportul, se estimează că atât America Latină, cât și Europa vor crește vânzările pe piețele externe.