Doi frați au pornit într-o expediție pe râul Citarum, din Indonezia, cel mai poluat din lume, în două caiace construite din sticle de plastic, pentru a atrage atenția asupra poluării din această apă.
Sam și Gary s-au născut în Paris și s-au mutat în Bali când aveau 7, respectiv 9 ani. După opt ani, Sam s-a mutat în Barcelona, iar Gary după nouă ani, în New York. Acum cei doi au 20 și 22 de ani și s-au întors în Bali să schimbe felul în care oamenii se raportează la deșeuri.
În 2009, „când gunoiul nu era deloc un subiect interesant”, cei doi au creat pagina de Facebook „Make a Change Bali” unde postează filmulețe cu oameni din Indonezia care contribuie la schimbarea în bine a mediului.
Fratele cel mare a povestit că, în vara anului trecut, a fost șocat de cât de mult plastic a întâlnit pe Râul Mississippi în timp ce vâslea. A petrecut două luni pe râul din Indonezia pentru a realiza un film despre plastic. Însă cei doi au simțit că pot să facă mai mult decât o pagină de Facebook și acțiuni de strângere a deșeurilor, așa că pe 14 august au pornit într-o expediție cu caiacele pe Citarum, cel mai poluat râu din lume.
Cu ajutorul prietenilor, și-au confecționat două caiace din câte 300 de sticle de plastic fiecare (pe care le-au colectat din școli sau stații de sortare), din bambus, anvelope și plase reciclate.
„Facem asta ca să creăm un impact vizual șocant asupra acestui râu foarte poluat, plutind pe el cu ajutorul gunoaielor care au căpătat alta utilizare”, spune Gary într-un film de prezentare a proiectului.
Însă provocarea cea mare, spun băieții, este să nu cadă deloc în apă, pentru că este foarte toxică. În ultimii ani, mai mult de 800 de fabrici au fost înregistrate că au aruncat deșeuri toxice direct în râul Citarum, în condițiile în care pe malurile acestuia trăiesc 15 milioane de persoane care gătesc, se spală și beau această apă. Estimativ, 25.000 de metri cubi de deșeuri menajere și 280 de tone de deșeuri industriale sunt aruncate în fiecare zi în râu.
„Pentru că Bandung este capitala industrială a Indoneziei, în special a textilelor, multe dintre deșeurile industriale sunt aruncate direct în râu fără prea multe filtrări. Vedem tot felul de culori care ies pe tuburi uriașe și se varsă în râu. Roșu, albastru, negru, chiar un fel de gri care mirosea a sulf”, a mai spus fratele cel mare.
Când sunt în caiace, băieții poartă echipament de protecție complet, cu cizme, mănuși și maști.
„Sam chiar a căzut în râu în a doua zi, în timp ce încerca să vâslească cu spatele pentru o fotografie și și-a pierdut echilibrul. A ieșit cât de repede a putut și, din fericire, mașina care ne acompaniază era destul de aproape. Așa că a alergat la ea și și-a turnat pe el toată apa pe care o aveam, s-a schimbat și s-a întors în caiac”, povestește Gary.
Scopul celor doi este și să identifice inițiativele de a curăța râul pe care le vor întâlni pe traseu și să vorbească despre ele. Până acum, oamenii pe care i-au întâlnit frații sunt curioși, iar întrebarea pe care o aud cel mai des este: „cât costă să-ți construiești un astfel de caiac?”. Răspunsul lor: nimic.
„Băgam padela în apă, o ridicam și era acoperită de pungi de plastic. Vâsleam pe lângă porci morți, câini morți, mirosul era îngrozitor, dar ce m-a șocat cel mai tare este faptul că oamenii care trăiesc lângă râu au doar o vagă idee despre efectele pe care le are această poluare asupra lor”, a spus Sam.
Mesajul pe care îl transmit cei doi peste tot pe unde calcă pe uscat, în timpul expediției, este că gunoiul este o resursă și este un material care poate fi folosit pentru alte lucruri.
