Un exemplar dintr-o specie de rechin veche de 80 de milioane a fost prins pentru prima oară de un pescar australian. Rechinul gulerat, botezat după cele șase perechi de branhii exterioare, are forma corpului asemănătoare anghilei și poate atinge o lungime de doi metri, potrivit informațiilor publicate de Business Insider.
Pescarul David Guillot a pescuit captura de aproximativ 1,5 metri după ce a aruncat la o adâncime de 1.500 de metri. „Nu am văzut până cum așa ceva și pescuiesc de 30 de ani. Capul peștelui arată ca într-un film de groază. Am fost șocat când l-am văzut”, a spus acesta într-o declarație acordată unui post de radio australian. Acest rechin își înghite prada întreagă după ce o imobilizeaza cu cei 300 de dinți dispuși pe 25 de rânduri.
Rechinul gulerat fost descoperit de ihtiologul german Ludwig Doderlein, care a vizitat Japonia între 1879 și 1881 și a adus două exemplare la Viena. Cu toate acestea, manuscrisul lui în care specia nou descoperită era descrisă a fost pierdut, astfel încât prima descriere a rechinului gulerat a fost scrisă de zoolog american Samuel Garman. Lucrarea a fost publicată în 1884.
Citește și: