Excluziune energetică în loc de incluziune: Granturi care nu ajung unde trebuie

Programul PNRR pentru instalarea panourilor fotovoltaice în gospodăriile vulnerabile riscă să nu ajungă la cei mai afectați de sărăcia energetică, iar banii nu vor fi folosiți eficient. În ciuda alocării de 600 de milioane de euro, cerințele de eligibilitate exclud multe gospodării. În plus, voucherele de 10.000 de euro au atras afaceriști care profită de situație, iar selecția firmelor instalatoare este considerată ineficientă, favorizând abuzurile.

În cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost lansată o schemă de granturi sub formă de vouchere pentru instalarea panourilor fotovoltaice, destinată gospodăriilor vulnerabile, cu scopul de a sprijini tranziția energetică și de a combate sărăcia energetică.

Totuși, în ciuda intențiilor bune, Asociația Energia Inteligentă (AEI) atrage atenția asupra unor probleme majore în implementarea acestui program, considerând că măsurile adoptate nu vor ajunge acolo unde sunt cele mai necesare.

Dumitru Chisăliță, președintele AEI, a cerut Guvernului să oprească Programul PNRR – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării, până când va fi elaborat un Ghid care să asigure că programul servește în mod eficient consumatorii vulnerabili.

AEI solicită premierului stoparea Programului PNRR și reluarea acestuia după realizarea unui Ghid care să asigure deservirea clienților care sunt cu adevărat vulnerabili (casele care nu au energie electrică, clienții aflați în mod real în sărăcie energetică)”, a declarat Dumitru Chisăliță.

Acesta subliniază că, pentru suma de 10.000 de euro, ar trebui să se instaleze sisteme de 10 kW sau mai mult, în urma unui proces concurențial între firmele instalatoare și pe baza unor criterii de calitate clare ale echipamentelor montate.

Granturi nejustificate și excluziuni absurde

Programul propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) include 600 de milioane de euro pentru 60.000 de beneficiari, însă AEI susține că, din estimările lor, cu doar 27 de milioane de euro ar putea fi electrificate toate casele din România care nu au acces la energie electrică.

Programul MIPE înseamnă 600 de milioane de euro, deşi conform estimărilor AEI, cu doar 27 de milioane de euro s-ar finaliza electrificarea tuturor caselor fără energie electrică din România”, explică Chisăliță.

De asemenea, cerințele de eligibilitate sunt, potrivit AEI, mult prea stricte pentru a permite accesul celor mai vulnerabile gospodării.

Multe dintre acestea nu au instalație electrică existentă, iar costurile necesare realizării acesteia nu sunt eligibile pentru program.

În plus, se solicită un audit energetic al locuințelor, precum și verificarea prizei de pământ, ceea ce este imposibil pentru locuințele fără instalație electrică.

Îngrijorător este faptul că 87% din casele fără energie electrică nu au cadastru, ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme, iar 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri sub venitul minim pe persoană”, subliniază specialistul în energie.

O listă de vulnerabili eronată

AEI a realizat o inventariere a locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică, în parteneriat cu Ministerul Energiei, și a întocmit „Registrul Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” (RENGEER).

Conform acestei analize, există 5.494 de gospodării în această situație, locuite de 11.611 de persoane, dintre care aproape 5.000 sunt copii.

Cu toate acestea, în ciuda acestor date, cele mai vulnerabile gospodării nu sunt incluse pe lista oficială a consumatorilor vulnerabili, care servește drept bază pentru accesarea granturilor.

Mulţi din aşa-zişii consumatori vulnerabili de energie, sunt consumatori care nu sunt nici pe departe săraci sau nu se găsesc în situaţia de a nu şi putea plătii facturile”, a declarat Chisăliță.

AEI a identificat, în urma unei analize în teren, că în multe sate, jumătate din gospodării sunt incluse pe lista celor vulnerabili, în timp ce locuințele care nu au deloc energie sunt excluse.

Această disfuncționalitate evidențiază o gravă problemă a mecanismului de selecție.

Abuzuri și oportunități pentru afaceriști

Un alt punct de critică majoră vizează posibilitățile de abuz și fraude în cadrul implementării acestei scheme.

Conform AEI, valoarea voucherelor de 10.000 de euro a stârnit un interes considerabil din partea afaceriștilor, având în vedere că prețul mediu pentru instalarea unui sistem fotovoltaic este de aproximativ 5.000 de euro.

Voucherele de 10.000 de euro pentru dotarea caselor cu panouri fotovoltaice a creat un adevărat miraj pentru afaceriştii români, având în vedere că este o sumă mai mult decât generoasă”, precizează Chisăliță.

Mai mult, procesul de selecție al firmelor care urmează să execute lucrările a fost considerat de AEI ca „halucinant”: raportul între profitul firmei și cifra de afaceri, fără criterii clare de selecție a firmelor capabile să ofere soluții de calitate.

Firme cu un singur angajat, autorizate ANRE de doar un an, care au un profit de 3.895 lei și o cifră de afaceri de 100 lei, ar putea încasează 10 milioane de euro.

Deși AEI a reușit prin propriul proiect „Energie pentru Viaţă” electrificarea a 71 de gospodării, situația generală rămâne gravă.

O picătură de electrificare în întunericul care cuprinde zeci de mii de gospodării româneşti. Şi ne-am pus mari speranţe că urmare a acestui proiect România va eradica sărăcia energetică extremă din România – nici o casă locuită fără energie electrică”, adaugă Chisăliță.

Potrivit expertului în energie, această nouă încercare de electrificare a caselor din România care nu beneficiază de energie electrică va fi un eșec.

Chisăliță spune că de la 1950 și până astăzi, au fost implementate șapte planuri de electrificare a tuturor imobilelor neelectrificate din țară, iar în 2024, prin intermediul PNRR, a fost lansat al optulea astfel de program.

Comuna din Buzău și situl arheologic

În comuna Smeeni din județul Buzău, mai mulți localnici, care își doreau să acceseze granturile pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare a energiei, au fost respinși fără posibilitatea de a beneficia de acest ajutor.

Motivul invocat pentru respingerea dosarelor a fost faptul că multe dintre locuințele acestora se află fie în interiorul, fie în aria de protecție a unor situri arheologice.

Viceprimarul comunei Smeeni, Răzvan Nicula, a explicat pe pagina oficială a primăriei că, după ce a predat lista potențialilor beneficiari către Direcția pentru Cultură și Patrimoniu a județului Buzău, dosarele au fost respinse datorită reglementărilor care vizează situl arheologic de la Smeeni.

„Deși înscrierile în program continuă până pe 3 martie 2025, în comuna Smeeni, aproximativ 10% din cei care și-au depus dosarul pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare a energiei au fost respinși din start doar pentru că imobilele lor sunt situate în zona de protecție a monumentului Situl arheologic de la Smeeni„, a afirmat viceprimarul.

Acesta a adăugat: „O prevedere a acestui ghid care, din punctul meu de vedere, nu face altceva decât să-i defavorizeze pe acești oameni, deja defavorizați, care chiar și-au pus speranța în acest program. Din nefericire pentru ei, în acest caz, de vină sunt moșii și strămoșii care au locuit pe teritoriul comunei noastre și care ne-au lăsat ca moștenire ceea ce se află sub pământul care alcătuiește localitatea Smeeni.”

Deocamdată, mai mulți locuitori din Smeeni, inclusiv bătrâni cu pensii mici, persoane cu handicap și cei aflați în situații vulnerabile nu pot beneficia de această oportunitate de a reduce povara facturilor la energie electrică prin panouri fotovoltaice.

Autoritățile locale speră să găsească soluții pentru acești cetățeni defavorizați, care sunt excluși dintr-un program ce ar fi putut adresa în mod direct nevoile lor energetice și economice.

Directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, a declarat pentru presa locală: „În cazul gospodăriilor de la Smeeni se exagerează. Prioritatea ar trebui să fie bunăstarea cetățenilor, susținerea demersurilor lor pentru atragerea fondurilor europene, mai ales că aici nu poate fi vorba de alterarea sau afectarea sitului arheologic.”

#saracienergetica #energieregenerabila #trazitieenergetica #panourifotovoltaice #PNRR #energiepentrutoti #energypoverty #energyvulnerability #energyforall

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri