Noxele emise de traficul si activitatile industriale din Timisoara au depasit de cateva ori valorile maxime admise in Uniunea Europeana, printre primele „victime” ale poluarii fiind copacii din oras.
„Din cauza poluarii atmosferice au aparut anumite decolorari ale frunzelor, care duc la uscarea arborilor”, explica Vasile Ciupa, seful Directiei de Mediu a muni cipalitatii. Cei mai afectati pomi sunt cei din zona strazilor Pestalozzi, Circum valatiunii, Baader, pe Bulevardul Mihai Viteazu, la intersectia Punctele Cardinale, pe Calea Aradului si Calea Lipovei sau Piata Marasti (artere foarte aglomerate, folosite si ca rute pentru traficul greu), dar si in zona CET Sud sau la Padurea Verde (zona unde este amplasata compania de anvelope Continental, acuzata de ani buni ca polueaza).
In acest sens, administratia locala a demarat un proiect, care va dura doi ani si va costa 30.000 de euro, prin intermediul caruia vor fi efectuate o serie de studii asupra unor „arbori santinela”, selectati din cate sapte specii de copaci din fiecare parc din oras. „Se vor colecta lunar frunze si scoarta, care vor fi analizate in la borator. Astfel vom sti care sunt masurile pe care trebuie sa le luam pentru combatere”, mai spune directorul Vasile Ciupa.
In plus, reprezentantii administratiei locale sustin ca vor implementa modelul londonez la Ti misoara: vor fi plantate patru perdele forestiere in zona Calea Sagului, Calea Lipovei, Calea Buziasului si CET Sud. Mai mult decat atat, autoritatile locale vor sa introduca si un impozit special pentru firmele poluatoare, banii urmand sa ajunga intr-un asa-zis „fond verde”, de unde vor fi reinvestiti in proiecte ecologice.