De-a lungul acestei luni, Asociatia Environ si Primaria Sectorului 1, alaturi de Romprest vor porni campania “Alunga fantomele electronicelor vechi”, prin care isi propun implementarea unui sistem functional de colectare a deseurilor din echipamente electrice si electronice (DEEE).
Astfel, sectorul1 al Capitalei devine primul care implementeaza la nivelul intregii comunitati un program functional de constientizare si colectare selectiva a DEEE. Proiectul va fi dezvoltat cu ajutorul echipelor de voluntari, care vor implica in vanatoarea de fantome asociatiile de locatari, institutiile si companiile din sector.
Asta in conditiile in care un studiu recent arata ca aproape 40% dintre romanii din mediul urban detin in gospodariile proprii echipamente electrice si electronice nefunctionale.
Pentru a stimula colectarea selectiva a DEEE-urilor pe durata campaniei, asociatiile de locatari, dar si institutiile si companiile se pot inscrie intr-o competitie, ai carei castigatori vor fi desemnati pe 30 noiembrie. Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul Environ.
Pentru o buna derulare a proiectului, vor exista puncte de informare la sediile Environ, Romprest, si in cadrul Primariei sectorului 1. Doritorii vor putea apela numarul gratuit 021/9460 pentru preluarea DEEE-urilor.