Din 2015, Europa vrea să interzică, în totalitate, setcile în derivă

Începând cu 1 ianuarie 2015, Comisia Europeană (CE) dorește să interzică utilizarea oricărui tip de setci în derivă pentru activitățile de pescuit desfășurate în apele UE, se arată într-un comunicat al CE.

Pescuitul cu setci în derivă distruge habitatele marine, pune în pericol vietățile marine sălbatice și amenință pescuitul sustenabil. Am convingerea că singurul mod de a elimina această practică o dată pentru totdeauna constă în stabilirea unor norme clare, care să nu lase loc de interpretare. Trebuie să remediem orice eventuale lacune și să simplificăm modul de realizare a controlului și de aplicare a legislației de către autoritățile naționale. În cele din urmă, astfel nu vor mai fi puse în pericol nici mijloacele de subzistență ale pescarilor care au respectat normele în ultimii ani. Interdicția transmite un mesaj clar cu privire la decizia noastră de a nu mai tolera practicile iresponsabile”, a spus comisarul european pentru afaceri maritime și pescuit, Maria Damanaki.

Setcile în derivă sunt plase de pescuit care pot pluti în derivă și pot fi utilizate la suprafața mării sau aproape de aceasta pentru a captura specii de pești care înoată în partea superioară a coloanei de apă. Începând cu anul 2002, toate setcile în derivă, indiferent de mărimea lor, au fost interzise în apele UE în cazul în care erau destinate capturării speciilor mari migratoare, precum tonul și peștele-spadă.

Deși există deja norme în vigoare care interzic utilizarea setcilor în derivă pentru capturarea anumitor pești migratori, practica respectivă continuă să constituie un motiv de îngrijorare din cauza capturilor accidentale de mamifere marine, de broaște țestoase și de păsări de mare, cea mai mare parte a acestora fiind protejate prin legislația UE.

Pentru a combate eludarea normelor, propunerea Comisiei include o interdicție totală a pescuitului cu setci în derivă în UE, precum și interdicția de a păstra setci în derivă la bordul navelor de pescuit. În plus, pentru a evita orice ambiguitate, propunerea detaliază actuala definiție a setcilor în derivă.


spot_img

Ultimele știri