Guvernele europene ar trebuie sa faca investitii in valoare de 50 miliarde de lire sterline pentru a convinge companiile private ca energia produsa de proiectul solar din Sahara este o optiune realizabila si atractiva.
Statele europene si-ar putea transforma stocul de electricitate intr-unul curat in numai 10 ani prin investirea in giganta retea de panouri solare din desertul Sahara, a declarat expertul Anthony Patt, de la International Institute for Applied Systems Analysis in Africa, in cadrul conferintei pe tema incalzirii globale de la Copenhga.
Specialistul spune ca aproximativ 50 miliarde de lire sterline din investitii guvernamentale sunt necesare in urmatorul deceniu pentru transformarea planului din Sahara in realitate. Acest lucru ar convinge companiile private ca energia din Sahara este o investitie realizabila si atractiva, a mai spus expertul.
Pe termen lung, un astfel de proiect, combinat cu cateva ferme eoliene construite de-a lungul coastei nordice a Africii, ar putea aproviziona Europa cu toata energia de care are nevoie, potrivit lui Patt. Acesta spune ca numai o fractiune din desertul Sahara ar trebui acoperita cu panouri solare pentru producerea unei cantitati de energie suficiente pentru aprovizionarea intregului continent european.
Productia de energie din desertul Sahara va fi asigurata de centralele termice, in care niste oglinzi vor converge lumina soarelui. Caldura acesteia poate incalzi vaporii (utilizati pentru a pune in miscare turbinele), dar, in aceeasi masura, ea ar putea fi si stocata in rezervoare de sare topita, care va restitui caldura in timpul noptii.