Mai multe organizații de mediu au publicat un raport, prin care acuză producătorii de glifosat, o substanță chimică din care sunt făcute erbicidele, că au finanțat mai multe studii științifice. Potrivit acestor studii, substanța activă din erbicide nu era cancerigenă, deși ONU s-a pronunțat în sensul contrar. Organizațiile susțin că, în felul acesta, producătorii de erbicide au vrut să-și asigure poziția pe piața de profil din UE și să producă confuzie în rândul instituțiilor cu rol de reglementare.
Glifosatul, o substanță de sinteză, a fost pentru prima dată produs în 1950. Calitățile sale pe baza cărora s-au produs mai târziu erbicidele au fost descoperite în 1970. Compania americană Monsanto, fondată în 1901, este cea care a introdus pentru prima dată, în anii `70, glifosatul în erbicide și l-a comercializat sub denumirea de Roundup.
Cauza: schimbarea legislației
Autorii raportului Buying science, susțin că, potrivit legislației din 2009, pe piața din Uniunea Europeană, ingredientele din pesticide, care conțineau substanțe cu potențial cancerigen, erau interzise.
„Această schimbare de legislație a pus în dificultate grupul Monsanto și alte companii, care produc sau vând erbicide pe bază de glifosat. Potrivit studiilor făcute de industria chimică pe animale, glifosatul este cancerigen”, se arată în raport.
Potrivit aceleiași surse, care citează date ale agenției IARC (din ONU), în 2015, verdictul agenției ai fost că „glifosatul este o substanță posibil cancerigenă pentru om” și că „s-a observat o asociere pozitivă a substanței cu o formă de cancer a sistemului limfatic”.
În plus, susținătorii acuzațiilor afirmă că a existat un alt aspect al legislației din 2009 care a creat probleme industriei chimice. Până atunci, evaluarea ingredientelor active din pesticide era făcută pe baza studiilor sponsorizate de industria producătoare. Pe baza acestor studii, instituțiile cu rol de reglementare luau decizii.
„În general, aceste studii sunt ascunse de public sau de comunitatea oamenilor de știință independenți. Motivul pentru care nu sunt publice este pentru că sunt considerate secrete comerciale”, se mai arată în raport.
Totuși, pentru prima dată, noua lege a prevăzut că și celelalte studii, care pot fi consultate, trebuiau să fie incluse în dosarul pe care companiile trebuiau să îl prezinte autorităților, atunci când doreau să le fie aprobată folosirea unei substanțe din pesticid. Așadar, problema era că în timp ce cele mai multe studii finanțate de companii susțineau că glifosatul nu este toxic, cele mai multe studii independente susțineau contrariul.
Potrivit raportului, producția și comercializarea erbicidelor cu glifosat reprezintă o piață globală. În SUA, se estimează că această piață va depăși 10 miliarde de dolari până în 2021.
Acuzațiile: conflict de interese și „omisiuni calculate”
Autorii raportului acuză grupul Monsanto și pe celelalte companii care produc erbicide pe bază de glifosat că, pentru a răspunde la potențialele amenințări economice rezultate în urma noii legi, au sponsorizat mai multe lucrări științifice, publicate în reviste de specialitate. Sponsorizările au fost acordate unor cercetări, publicate în perioada 2012-2016.
„În 2016, o serie de astfel de articole științifice (care apațin Intertek) au fost publicate în reviste de specialitate. Autorii acestora sunt membri ai Glyphosate Expert Panel, care se află sub coordonarea firmei de consultanță comercială Intertek. La rândul său, firma de consultanță este subordonată Monsanto. Monsanto a plătit pentru ca Intertek să convoace și să faciliteze munca panelului”, se arată în raport.
Mai mult decât atât, autorii studiilor plătite de Monsanto sunt acuzați că „s-au folosit de manipulări, precum omisiunile calculate și introducerea unor date irelevante.” În felul acesta, cred contestatarii, autorii studiilor finanțate de Monsanto au indus în eroare factorii de decizie și au negat dovezile științifice și efectele nocive ale acestei substanțe.
De asemenea, în raport se menționează faptul că autoritățile de reglementare au elaborat prevederi pe baza acestor articole plătite, care susțineau că substanța nu reprezintă un pericol.
Printre aceste autorități se numără: Institutul German Federal pentru Evaluarea Riscurilor (bfR), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Aliementelor (EFSA) și Agenția de Protecție a Mediului din SUA (EPA).
Cu toate acestea, în 15 martie, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) a concluzionat că erbicidele pe bază de glifosat nu ar trebui să fie clasificate ca fiind cancerigene.
Care au fost reacțiile
Scott Partridge, vicepreședintele Monsanto, responsabil cu strategia globală a companiei, a declarat pentru Bloomberg că ar fi „remarcabil” dacă Monsanto ar putea influența EPA (Agenția de Protecție a Mediului din SUA) în luarea deciziilor.
În plus, potrivit reprezentanților companiei, „acuzația potrivit căreia glifosatul ar cauza cancer oamenilor se află în contradicție cu zeci de ani în care autoritățile de reglementare din întreaga lume a publicat evaluări cuprinzătoare ale riscurilor, asociate cu folosirea acestei substanțe”
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Enrico Brivio a declarat pentru euractiv.com că ECHA a luat cunoștință despre poziția Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA).
„Avizul final al Comisiei va fi publicat înainte de vacanța de vară (…) După prezentarea avizului final, Comisia va reîncepe discuțiile cu statele membre în ceea ce privește aprobarea glifosatului ca substanță activă în pesticide. Decizia va fi exprimată în șase luni, după primirea avizului sau, cel mai târziu, la sfârșitul lui 2017”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Un purtător de cuvânt al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a declarat că „exisă două lucrări științifice menționate în raport, care au fost printre cele 700 de referințe pe care UE le-a consultat pentru a evalua glifosatul”.
„EFSA și statele membre UE se bazează, în primul rând, pe studiile originale și datele brute, pe care ei înșiși le verifică. Nu există motive care să ne facă să credem că aceste studii științifice, sponsorizate direct sau indirect de către industrie, au influențat în mod necorespunzător evaluarea riscurilor pe care le impune folosirea erbicidelor pe bază de glifosat”
Autorii raportului „Glyphosate and cancer: Buying science” sunt Helmut Burtscher Schaden, Peter Clausing și Claire Robinson. Raportul a fost publicat de organizația de protecție a mediului GLOBAL 2000 Friends of the Earth Austria în colaborare cu Campact, AVAAZ, GMWatch (UK), Pesticide Action Network Europe, Pesticide Action Network Germany, Bund, Corporate Europe Observatory și Umweltinstitut Müchen.
Articolul a fost publicat inițial pe euractiv.com