Energie regenerabilă din plante vii

Mașina electrică poate fi încărcată direct de la peluză, casa poate fi încălzită de la acoperișul verde de deasupra ei, iar străzile pot fi iluminate noaptea de LED-uri alimentate cu energie obținută de la plantele vii. Ideea le aparține unor cercetători olandezi care au inventat tehnologia Plant-e cu ajutorul căreia plantele vii pot genera electricitate.

 

 

Mulți cercetători se află încă în căutarea unei metode prin care energia să fie generată din surse inepuizabile și nepoluante. Fondatorii Plant-e se pare că au găsit o variantă de răspuns obținând energie curată din plantele vii și utilizând-o pentru oameni. Tehnologia dezvoltată de Plant-e se bazează pe procesul natural de fotosinteză, este sigură și pentru mediul înconjurător, și pentru plante și poate fi folosită oriunde cresc plante, de la acoperișuri verzi până la peluze sau plantații de orez.

Prin fotosinteză plantele produc substanțe organice. O parte din aceste substanțe este folosită pentru dezvoltarea plantei, dar o parte semnificativă nu le este necesară și se duce în sol prin rădăcini. În jurul rădăcinilor se află microorganisme care descompun compușii organici în energie. În timpul acestui proces electronii sunt eliberați sub formă de reziduuri, scriu cercetătorii pe site-ul lor.

Cu ajutorul unui electrod special acești electroni pot fi transformați în electricitate. Cercetările arată că dezvoltarea plantei nu este afectată de procesul prin care se ”recoltează” energie de la rădăcina sa și, astfel, în timp ce planta crește poate produce și electricitate ce poate fi folosită în diverse moduri pentru nevoile umane. Fondatorii Plant-e speră că tehnologia va fi utilizată în curând pentru a furniza energie în regiunile sărace ale lumii unde cresc însă din abundență plante, cum ar fi orezăriile, sau în apropierea zonelor umede unde vegetația este luxuriantă.

Citește și:

Peru: Energie solară, gratuită, pentru 2 milioane de săraci

Premiul Zayed pentru Energia Viitorului anunță finaliștii din 2015

IEA: Consumul mondial de energie va crește cu 37% până în 2040

spot_img

Ultimele știri