Emisiile de metan cauzate de topirea permafrostului și încălzirea zonelor umede ar putea reduce cu 5 ani „bugetul de carbon” pentru atingerea limitei de 1.5 grade stabilită în cadrul Acordului de la Paris, conform unui nou studiu.
Rezultatele studiului sugerează că emisiile de gaze cu efect de seră vor trebui reduse cu 20% în plus pentru a atinge limitele Acordului de la Paris de 1.5°C sau 2°C.
Studiul se concentrează pe două procese naturale care sunt în schimbare din cauza încălzirii globale: permafrostul și zonele umede. Acestea emit metan și alte gaze cu efect de seră pe măsură ce temperaturile cresc, cauzând un feedback pozitiv: emisiile cresc pe măsură ce clima se schimbă, accentuând la rândul lor procesul de încălzire.
Aceste procese naturale nu au fost luate în considerare de modelele climatice globale realizate până în prezent.
Permafrostul este denumirea dată solului care a fost înghețat cel puțin doi ani, fiind găsit preponderent în emisfera nordică, pe teritoriul Rusiei, al Canadei și în Alaska. Aceste soluri stochează cantități imense de carbon acumulat de la plante sau animale moarte, de-a lungul a mii de ani. Odată cu creșterea temperaturilor, carbonul ar putea să ajungă în atmosferă pe măsură ce permafrostul se topește.
Cercetătorii nu știu încă ce cantități de CO2 și metan sunt emise de permafrost. Metanul este un gaz cu efect de seră care captează căldura de aproximativ 26 de ori mai eficient ca dioxidul de carbon.
În zonele umede, plantele absorb CO2 pe măsură ce cresc. Fiind îmbibate cu apă, acestea emit metan când se descompun. Chris Jones, de la Met Office Hadley Centre, a explicat pentru Carbon Brief că zonele umede funcționează ca niște generatoare de transformare a dioxidului de carbon în metan.
„Pe măsură ce clima se încălzește, rata locală de descompunere crește. De asemenea, pe măsură ce precipitațiile se schimbă, am putea asista la o extindere sau o diminuare a zonelor umede. Acest lucru variază în funcție de regiune și, amintesc din nou, ridică mari semne de întrebare în cadrul modelelor climatice. În fine, un efect direct al creșterii cantități de CO2 din atmosferă este sporirea ratei de creștere a vegetației și, așadar, creșterea cantității de CO2 care este transformat în metan.”
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat trei scenarii ale încălzirii globale viitoare: 1.5°C, 2°C și un scenariu în care încălzirea ajunge la 1.75°C, apoi se întoarce la 1.5°C.
În cazul în care emisiile de metan de la permafrost și zone umede sunt luate în considerare, bugetul de carbon pentru atingerea limitei de 1.5°C ar scădea la 14-20 de ani, față de 20-25 de ani.
Bugetul de carbon este un indicator recent inventat care arată cantitatea de CO2 care mai poate fi emisă în atmosferă până când temperatura medie globală va depăși 2°C față de acum 150 de ani.
Rezultatele studiului arată că și dacă emisiile vor fi reduse la 0 în următoarele decenii, zonele umede în încălzire și topirea permafrostului vor genera emisii adiționale care vor trebui eliminate pentru a atinge o încălzire de 1.5°C sau 2°C.
Un studiu recent arăta că lacurile ar putea emite de două ori mai mult metan în următorii 50 de ani din cauza încălzirii globale. Un alt studiu avertizează că Pământul s-ar putea încălzi de două ori mai mult decât prevăd modelele climatice.
