Retailerii interesaţi să accepte la plată eco-voucherele emise de Primăria Capitalei se pot înscrie începând din 3 mai

Retailerii interesaţi să participe la „Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare” şi să accepte la plată eco-voucherele emise de municipalitate încep pe 3 mai, informează joi Primăria Municipiului Bucureşti.

Termenul limită pentru înscrieri este 16 mai.

„Urmare contractului de prestări servicii încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, UP România SRL va derula serviciile de selecţie a unităţilor comerciale participante la program, respectiv: organizarea sesiunii de înscriere a unităţilor comerciale, verificarea documentaţiilor de înscriere depuse şi validarea acestora, cu respectarea prevederilor din Regulamentul Programului, şi încheierea contractelor între acestea”, se arată în comunicat.

UP România este, totodată, emitent de eco-vouchere, calitate în baza căreia realizează serviciile de tipărire, distribuţie şi decontare a contravalorii eco-voucherelor, precizează PMB. 

Comercianţii eligibili care doresc să devină parteneri în program trebuie să depună dosarul cu documentele solicitate pentru înscriere în zilele lucrătoare din perioada 3-16 mai, în intervalul orar 9-17, la sediul UP România S.R.L (adresa: Şoseaua Dudeşti – Pantelimon, nr. 42, sector 3, Bucureşti, cod poştal 033094). Dosarul de înscriere poate fi transmis şi prin servicii poştale cu confirmare de primire/ curierat pe aceeaşi adresă a operatorului economic, cu respectarea perioadei de înscriere.

Cine se poate înscrie în program?

În program se poate înscrie orice unitate comercială care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:

– este operator economic cu personalitate juridică română şi desfăşoară activităţi comerciale pe teritoriul Municipiului Bucureşti;

– are ca obiect de activitate comercializarea de autoturisme, conform CAEN rev. 2, cod 4511 şi/ sau comercializarea de produse aprobate prin Program conform Anexei nr.1 la Regulament (vezi mai jos anexa nr.1);

– are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, conform prevederilor legale în vigoare;

– nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară;

– nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară şi penală;

– să îşi declare disponibilitatea de a participa la Program în condiţiile Regulamentului, după modelul prezentat în Anexa nr. 2 la Regulament (format editabil disponibil pe www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat” – Anexe privind acordarea de eco-vouchere în cadrul „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehlculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere”).

Ce documente trebuie să conțină dosarul de înscriere?

Dosarul de înscriere a unităţilor comerciale participante va conţine următoarele documente:

– cererea de înscriere, conform formularului prevăzut în Anexa nr. 2, în original, semnată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia;

– împuternicirea în formă autentică, pentru cazul în care cererea de înscriere este semnată de către persoana împuternicită, precum şi împuternicirea în formă autentică în cazul în care contractul/ protocolul de colaborare este semnat de altă persoană decât cea care a semnat cerea de înscriere;

– certificatul de cazier fiscal al societăţii, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de înscriere, în original sau în copie legalizată;

– certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului persoană juridică, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de înscriere în original sau în copie legalizată;

– certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului persoană juridică, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de înscriere, în original sau în copie legalizată;

– certificatul constatator emis de către ONRC de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social unitatea comercială, în original sau în copie legalizată, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de înscriere; nu se acceptă formatul electronic al certificatului constatator emis de Serviciul INFOCERT;

– certificatul de cazier judiciar al societăţii, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de înscriere, în original sau în copie legalizată;

Toate documentele depuse în copie vor conţine menţiunea ”Conform cu originalul”, semnătura şi ştampila unităţii comerciale.

După verificarea conformităţii documentelor şi a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, UP Romania SRL va încheia contracte/ protocoale de colaborare cu fiecare unitate comercială validată în Program.

Lista produselor eligibile în program este:

a) autovehicul nou – orice autoturism care nu a fost înmatriculat niciodată, echipat cu motor cu ardere internă pe benzină, care se înscrie în norma de poluare Euro 6 sau superioară;

b) alte mijloace de locomoţie „prietenoase cu mediul”, non diesel, hibrid sau electrice numite în continuare mijloace de locomoţie noi: autoturism electric; autoturism hibrid; non diesel: scuter, moped, triciclu cu motor, motocicletă, roadster cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii); hibride: moped, scuter cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii); electrice: bicicletă electrică, trotinetă electrică, tricicletă electrică, scuter electric, moped electric, triciclu cu motor electric cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii);

c) electrocasnice – aparate electrice de uz casnic de clasă energetică A++ sau superioară, din această categorie fac parte: aparate frigorifice ( combine frigorifice, frigidere, lăzi frigorifice), maşini de spălat rufe, uscătoare de rufe, maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, aspiratoare, plită electrică/cuptor electric;

d) electronice – aparate electrice utilizate pentru întreţinere şi divertisment: televizoare, DVD player, Blu-Ray player, staţii de lucru (calculatoare) cu/ fără sistem de operare preinstalat cu/ fără accesorii de bază (tastatură, mouse), monitoare staţii de lucru, staţii de lucru mobile (laptop) cu/ fără sistem de operare preinstalat; tablete, imprimante laser, imprimante inkjet.

spot_img

Ultimele știri