Directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, și-a depus mandatul de director general al Regiei Naționale a Pădurilor, începând cu data de 21 martie 2016,informează Agerpres.
Consiliul de Administrație a luat act de notificarea făcută, iar în această perioadă, până pe 21 martie, poate organiza proceduri de determinare a directorului general, urmând ca în 30 de zile să numească un nou director.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a semnat miercuri, 13 ianuarie, ordinul de revocare al lui Adam Crăciunescu din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
„Nu a fost o decizie ușoară, de aceea nu am luat-o în primele săptămâni de mandat, deoarece am vrut să am toate elementele, să fac o analiză, nu numai a performanțelor domnului Crăciunescu, ci și una legislativă. Într-un final mi se pare că nu este normal ca un om asupra căruie există suspiciuni rezonabile de încălcare a eticii să rămână în aceaastă poziție, deoarece pata reputațională se răsfrânge asupra întregii instituții”, a declarat ministrul mediului, joi, în cadrul unei conferințe de presă.
Adam Crăciunescu este trimis în judecată, având calitatea de inculpat în Dosarul nr. 278/1/2015, dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt implicați și Viorel și Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam și senatorul Tudor Chiuariu. Adam Crăciunescu a fost acuzat de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Citește și:
Ministrul Mediului: Romsilva are o problemă de proastă guvernanță
Directorul general Romsilva, revocat din Consiliul de Administrație al Regiei