Daniel Burlan, directorul Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător e electricitate pe bază de cărbune din România, se pronunță pentru stabilirea prin lege a momentului la care România să renunțe la utilizarea cărbunelui.
Burlan a făcut această declarație la o conferință online organizată de publicația specializată Energynomics, cu plecare de la planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia, care este în procedură de aprobare la Comisia Europeană.
“Cred că este un plan ambiţios care trebuie susţinut de statul român. Aşa cum s-a spus de către reprezentanţii statului român şi la ultima discuţie pe care am avut-o cu Comisia Europeană, există intenţia constituirii unei comisii la nivel naţional cu mai multe părţi interesate, organizaţii neguvernamentale, mediul economic şi aşa mai departe, această comisie va analiza şi va întocmi un plan de închidere a capacităţilor pe cărbune în perioada următoare”, a spus Burlan.
Potrivit acestuia, toate ţările membre UE au aceste planuri. Germania are termen 2038, iar Polonia – 2040.
„Revin la Germania, pentru că vreau să înţeleagă şi cei care critică faptul că nu închidem imediat capacităţile pe cărbune ce înseamnă acel plan de închidere a capacităţilor din Germania. Ei primesc pentru asta foarte mulţi bani. Companii precum RWE sau EPH primesc 4,35 miliarde euro despăgubiri, 4,8 miliarde de euro pentru personal şi alte 40 miliarde de euro ca ajutor structural Da, a fost aprobat acest plan de decarbonizare a Germaniei printr-o lege. Asta cred că ar trebui să facă şi România. Această comisie care se constituie să vină cu un proiect de lege. Avem nevoie de această lege”.
El a explicat de ce nu putem renunţa imediat la cărbune.
„Este posibil ca în 2050 să avem un sistem energetic sigur, competitiv şi decarbonizat, dar cred că cel puţin pentru următorii zece ani, dacă nu mai mult, este nevoie de acest combustibil, de producătorul de energie pe cărbune”, a susţinut oficialul companiei”.
În ceea ce priveşte planul de restructurare, el a arătat că CE a manifestat nişte îngrijorări şi a început investigarea privind unele aspecte ale planului, observaţii structurate pe patru capitole.
CE Oltenia are un plan de restructurare, care este acum analizat de Comisia Europeană, care prevede închiderea doar a unor grupuri pe cărbune, grupuri cu o capacitate totală de 1.650 MW (înlocuite cu grupuri noi pe gaze – circa 1.300 MW și cu parcuri fotovoltaice – circa 700 MW). Totuși, chiar și la nivelul anului 2030, planul prevede menținerea în viață a cinci grupuri pe bază de cărbune, trei la Rovinari și două la Turceni.
Greenpeace România a anunțat că a descoperit, în urma unei analize, că planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia, în valoare totală de peste 1,3 miliarde de euro, duce la creșterea emisiilor totale de CO2 ale companiei cu 28% în 2030. ONG-ul a susținut că va solicita Comisiei Europene deschiderea unei anchete.
Ca reacție la publicarea raportului ONG-ului, Complexul a transmis într-un comunicat că emisiile de dioxid de carbon vor scădea cu aproximativ 38% din 2020 până în 2026.
Burlan şi-a exprimat speranţa că, în urma analizei şi a răspunsurilor trimise de statul român, CE îşi va da aprobarea.
„Încă o dată subliniez că România are nevoie de un plan de eliminare a cărbunelui, de phase-out a cărbunelui, aşa cum au toate celelalte ţări şi avem nevoie de finanţări, de rezerve de capacitate, de capacităţi strategice, chiar şi SIEG, deci trebuie păstrate strategice pentru România aceste capacităţi”, a spus directorul CE Oltenia.
Citeşte şi: