Comisia Europeană introduce o acțiune în justiție împotriva României pentru nerespectarea legislației UE privind deșeurile miniere, și anume, deșeurile provenite din extracția, tratarea și stocarea resurselor minerale, precum și din exploatarea carierelor.
Cazul se referă la iazul Boșneag, un iaz de decantare de 102 hectare în care au fost deversate deșeuri provenite din exploatarea minelor de cupru și zinc din Moldova Nouă, România, și care este, în prezent, aproape complet abandonat. Iazul este o sursă majoră de poluare, răspândind pulberi toxice care prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea umană și pentru mediu”, potrivit CE.
România a fost de acord să ia măsuri pentru a soluționa problema însă progresele au fost insuficiente. Având în vedere gravitatea riscului în acest caz și la recomandarea comisarului pentru mediu, domnul Janez Potočnik, Comisia introduce o acțiune împotriva României în fața Curții de Justiție a UE, în scopul de a se asigura că sunt luate măsuri corective mai rapid.
Comisia a lansat o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva României pe această temă, printr-o scrisoare de punere în întârziere transmisă în octombrie 2012, care a fost urmată de un aviz motivat în februarie 2014.
În răspunsul său, România a acceptat faptul că iazul Boșneag rămâne sursă de poluare în timpul perioadelor cu vânt puternic și a recunoscut necesitatea unor măsuri corective. Deși s-au propus unele măsuri, inclusiv, de exemplu, un sistem de irigare, nu s-au luat încă măsuri concrete”, precizează CE.
În temeiul legislației UE, statele membre au obligația să se asigure că deșeurile miniere sunt gestionate, astfel încât sănătatea umană să nu fie pusă în pericol și fără să se utilizeze procedee sau metode care pot pune în pericol mediul, în special fără a constitui un risc pentru apă, aer, sol, faună și floră.
În același timp, trebuie depuse eforturi atente pentru a evita producerea de neplăceri din cauza zgomotului sau mirosului; totodată, peisajul și locurile de interes special nu trebuie afectate în mod negativ. De asemenea, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru interzicerea abandonului, aruncării sau depozitării necontrolate a deșeurilor miniere, chiar și după închiderea instalației de tratare a deșeurilor, luând toate măsurile de precauție pentru a limita riscurile pentru sănătatea publică și pentru mediu care sunt legate de funcționarea instalațiilor de tratare a deșeurilor miniere”, susțin reprezentanții CE.