O echipă de cercetători de la Universitatea Swansea din Marea Britanie a dezvoltat o metodă prin care transformă plasticul în combustibil pentru maşini.
„Exista o mulţime de materiale plastice folosite în fiecare an – miliarde de tone – şi doar o parte din el este reciclat”, a spus Dr. Kuehnel la BBC. „Încercăm să găsim o utilizare pentru ceea ce nu este reciclat”.
Procesul funcționează prin tăierea plasticului, zdrobirea acestuia și adăugarea unui catalizator foto – un material care poate absorbi lumina soarelui și îl transformă în energie chimică.
„Procesul nostru se bazează pe un principiu numit „fotoreformare”, care folosește nanoparticule semiconductoare (așa-numitele puncte cuantice) pentru a transforma energia solară în energie chimică”, a spus Dr. Kuehnel într-un e-mail pentru www.cnet.com.
Cercetătorii au pus plasticul într-o soluție alcalină pe care au plasat-o în lumina soarelui sau sub o lampă de simulator solar, apoi au observat că pe suprafața soluţiei au început să se formeze bule de hidrogen gazos, care ar putea fi folosit pentru a alimenta o maşină.
„Punctele cuantice pot folosi lumina soarelui pentru a conduce două reacții chimice simultane: producția de hidrogen gazos din apă și degradarea materialelor plastice”, a scris dr. Kuehnel. „Din punct de vedere practic, procesul este simplu: punctele cuantice sunt puse pe plastic, iar plasticul este apoi introdus în apa alcalină. Imediat ce lumina străluceşte pe plastic, apar bule de hidrogen”.
Un obstacol în calea reciclării sticlelor din plastic constă în faptul că acestea sunt în mod obișnuit fabricate din PET, tereftalat de polietilenă, care trebuie spălat pentru a fi reciclat în sticle noi. Dar procesul dezvoltat de Universitate nu ar necesita curățarea unui plastic murdărit de ulei, deoarece poate degrada multe tipuri de deșeuri.
„Chiar dacă există urme de alimente sau un pic de grăsime dintr-un tub de margarină, nu se oprește reacția, o face mai bine”, a declarat Kuehnel la BBC.
Procesul este, de asemenea, mai ieftin decât reciclarea plasticului, care este adesea ars sau aruncat în depozitele de deșeuri din cauza cheltuielilor mari – costă aproximativ 4.000 de dolari pentru a recicla o tonă de pungi de plastic, potrivit The Balance Small Business.
În ceea ce privește progresele înregistrate în privința autoturismelor pe bază de hidrogen, Toyota intenționează, de exemplu, să vândă un milion de automobile electrice și cu celule de combustibil în întreaga lume până în 2030. În Japonia, Toyota va lansa, în 2020, un autobuz alimentat cu celule de combustie numit Sora, componentele care combină hidrogen și oxigen pentru a produce energie electrică.
În timp ce proiectul privind combustibilul din plastic ar putea dura câțiva ani înainte de a ajunge la un nivel industrial, cercetătorii au primit o finanțare de la Consiliul de Cercetare pentru Inginerie și Științe Fizice din Swindon și de la o companie petrochimică austriacă pentru a continua cercetările.