Declic a blocat exploatarea de la Rovina achiziționând mai multe terenuri cheie din perimetrul minei

Asociația Declic, membră a rețelei Mining Watch România, a anunțat că a reușit blocarea exploatării de aur și cupru de la Rovina, după ce a devenit proprietară pe 3 suprafețe de teren situate strategic în zona depozitului de deșeuri.

Potrivit unui comunicat al Declic, dezvoltarea minei depinde de capacitatea companiei de a obține toate drepturile de proprietate de sub amprenta proiectului, astfel că obținerea terenurilor de către Declic a blocat proiectul companiei Euro Sun care se voia a fi început în 2022.

Vom folosi toate mijloacele legale disponibile pentru a preveni transformarea peisajului de o frumusețe deosebită al Rovinei într-un peisaj ,,lunar’’ și într-o regiune fără viitor pentru oamenii care locuiesc acolo”, spune Roxana Pencea de la Mining Watch România.

Euro Sun (ESM.TO) este o companie minieră auriferă low-cost care are în plan dezvoltarea primei mine de cupru și aur cu capital 100% privat. Samax România, filiala din România a companiei, deține zăcământul Rovina. Proiectul a întâmpinat o puternică opoziție la nivel național și internațional.

Localnicii, precum Adriana Maucher, au decis să nu-și vândă terenurile, în timp ce alții au ridicat obiecții în cadrul întrunirilor informale organizate de compania minieră în vara anului 2021.

Am adresat companiei în repetate rânduri întrebări legate de ce vor face în privința oamenilor care refuză să își vândă terenurile pentru a face loc acestei mine dezastruoase. Nu am primit niciodată un răspuns”, a declarat Adriana Maucher.

Opoziția locală este în creștere, devine din ce în ce mai organizată și afiliată diverselor organizații locale și internaționale, susțin activiștii. Locuitorii din Bucureșci, Criscior și Buceș au lansat inițiativa „Dezvoltăm Durabil Zona Munților Metaliferi”, devenită membră a Mining Watch România. Numeroși activiști, cu experiență îndelungată din campania Salvați Roșia Montană, oferă expertiză și sprijin campaniei.

„În ultimii cinci ani, mai mulți tineri s-au mutat în această parte a țării, rezultând într-o repopulare a comunelor Buceș și Bucureșci. Eu sunt unul dintre ei. Suntem familii care au investit în zonă; în agricultură și turism. Ne dorim ca zona să se dezvolte într-un mod sustenabil, nu prin minerit”, explică Mihaela Catană de la „Dezvoltăm Durabil Zona Munților Metaliferi”.

Activiștii susțin că, la fel ca Gabriel Resources sau Eldorado Gold, compania Euro Sun minimizează adevăratele riscuri inerente dezvoltării proiectului minier de la Rovina și îi expune pe rezidenții din zonă la riscuri neprevăzute.

Proiectul Rovina, exact ca Roșia Montană sau Certej, nu a reușit să obțină un permis social pentru a opera. Și acesta este un proiect contestat de localnici. După experiențe proiectelor de la Roșia Montană și Certej, investitorii Euro Sun Mining ar trebui să stea departe de Rovina”, concluzionează Tudor Brădățan, directorul executiv al Declic.


Pe site-ul companiei Euro Sun Mining, aceasta se prezintă ca o companie minieră listată la bursă, în stadiu de dezvoltare, care se concentrează pe „deblocarea valorii prin dezvoltarea responsabilă a Proiectului Valea Rovinei, unul dintre cele mai mari proiecte de cupru aur din Europa”.

Zăcământul de aur Rovina este situat în centrul de vest al României, este al doilea ca mărime din Europa și deține aproximativ 400 de milioane de tone de resurse confirmate care conțin 7,0 milioane de uncii de aur și 1,4 miliarde de lire de cupru”, se mai arată pe site-ul eurosunmining.com.

În iulie 2021, Euro Sun Mining Inc. confirma că, în urma aprobării Avizul de Oportunitate primit în data de 15 iunie 2021, se permite companiei să treacă la următoarea etapă de autorizare pentru Proiectul Valea Rovinei.

Europa Liberă scria în ianuarie că, din altă perspectivă, culmi muntoase din Apuseni vor fi înlocuite de două cratere și de un „munte” de minereu și praf. Zece gospodării vor fi dislocate pentru începerea lucrărilor de extragere, așa cum reiese din proiectul de exploatare aprobat de Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM).

Green Report a contactat Euro Sun Mining și va reveni cu informații în urma răspunsului companiei.

Citește și: Roşia Montană a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

spot_img

Ultimele știri