CSR: Fundația Ronald McDonald sprijină de 40 de ani copiii

În România, Fundatia pentru Copii Ronald McDonald a construit 2 case Ronald McDonald

În luna octombrie, McDonald’s și Fundația pentru Copii Ronald McDonald (RMHC) celebrează 40 de ani dedicați sănătății copiilor și reînnoiesc apelul pentru donații destinate familiilor aflate în momente dificile din viață, se arată într-un comunicat al companiei.

Noi credem că pentru copii este foarte important să-i aibă alături pe cei dragi. Credem că se fac mai repede bine dacă au alături familiile, cu grija și dragostea lor. Nu în ultimul rând, sistemul medical poate să conteze pe ajutorul Caselor Ronald McDonald atunci când capacitatea de spitalizare sau cazare intraspitalicească nu mai face față”, declară Daniel Boaje, Director General McDonald’s România.

În România, Fundatia pentru Copii Ronald McDonald a construit 2 case Ronald McDonald, în București, la Spitalul Grigore Alexandrescu și în Timișoara, la Spitalul pentru Copii Louis Ţurcanu. Acestea au fost de la deschidere ‘case departe de casă’ pentru peste 11,000 de părinți care au stat alături de copiii lor în perioada de spitalizare, fără să aibă nicio cheltuială.

În semn de susținere pentru Casele Ronald și pentru donațiile în cutiile speciale din restaurantele McDonald’s peste 4.000 de angajați și prieteni ai McDonald’s poartă șosetele în dungi albe și rosii, cunoscute ca simbolul lui Ronald McDonald.

Ca și purtătorul lor, ne fac să zâmbim și să ne reamintim că un simplu gest, de a pune un bănuț în cutiile din restaurante, ajută efortul familiilor aflate acum în Casele Ronald și a celor care se vor afla de acum înainte”, a adăugat Daniel Boaje.

Proiecte ale fundației în România

În afară de Casele Ronald, printre proiectele fundației se numără proiectul «Operation Smile», prin care o echipă intenațională de chirurgi a operat gratuit peste 150 de copii cu malformații faciale, înființarea unei secții de oncologie-hematologie pediatrică la Spitalul Clinic Județean din Târgu Mureș, construirea unui lift în Spitalul de copii Louis Țurcanu din Timișoara care să faciliteze accesul copiilor operați la etajele superioare, dotarea Spitalului pentru Copiii Grigore Alexandrescu cu echipamente medicale performante de imagistică, cel mai important fiind un computer tomograf performant care ajută la diagnosticarea corectă a peste 3000 de copii anual.

spot_img

Ultimele știri