Orange a premiat 26 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Politehnice din București (UPB), care au absolvit cursurile Orange Educational Program desfășurate pe parcursul anului universitar 2013 -2014, se arată într-un comunicat al companiei de telefonie mobilă.
În fiecare an observăm un interes din ce în ce mai crescut al studenților față de Orange Educațional Program și de aceea suntem convinși, pe de o parte, de utilitatea sa ca valoare adăugată în parcursul educațional al studenților și, pe de altă parte, de nevoia constantă de noi investiții. Astfel, anual adăugăm noi componente în program pentru a venit în întâmpinarea cerințelor studenților și cele ale segmentului de telecomunicații. În următorii ani, Orange Educațional Program Engineering se va adresa și studenților înscriși la master și la doctorat în cadrul Facultății. Totodată, speram că pe viitor să putem extinde acest program și către alte centre universitare din țară”, a declarat Cristian Pătăchia, Development & Innovation Manager în cadrul Orange România.
Cele 9 module de cursuri însumează 122 ore de predare, susținute de către 24 de specialiști din cadrul departamentului tehnic al Orange și numeroși experți din companii precum: Cisco, Ericsson, Huawei, Nexans, ZTE și Bittnet Systems, companii partenere în program.
Programul Orange Educațional are mai multe componente: modulele de studiu, 15 burse de merit în valoare de 200 euro/lună, stagiu de practică în cadrul Orange pentru 29 de tineri înscriși în program și o rețea de Wi-Fi gratuit în incinta Facultății de Electronică și Telecomunicații.
Dezvoltarea comunității prin investiția în programe educaționale este una dintre prioritățile Orange de responsabilitate socială corporativă. Orange Educațional Program susține acest obiectiv, prin toate cele trei componente ale sale: programul de Engineering în cadrul parteneriatului educațional de tradiție cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnice din București, proiectul educațional dedicat studenților Academiei de Studii Economice din București, precum și programul de practică Orange First Step”, potrivit reprezentanților Orange România.