Pentru un utilizator casnic, costul de instalare pentru un sistem fotovoltaic format din zece panouri fotovoltaice care produc 3kWh de energie electrică este estimat la aproximativ 5.000 euro, iar investiția poate fi amortizată în cinci ani, spune Dan Tudose, manager și acționar majoritar E-acumulatori.ro.
Potrivit reprezentantului E-acumulatori.ro, acest tip de sistem acoperă între 70% – 80% din energia necesară consumului unei case. Durata de viață a unui sistem fotovoltaic este de cel puțin 20 de ani fiind o investiție transmisibilă și care crește valoarea unei locuințe.
Există un potențial încă neatins pe piața din România pentru instalarea și producerea de sisteme de energie verde. Românii sunt interesați de produse noi și inovative care să aducă directe beneficii asupra costurilor. În același timp, este nevoie de o mai mare conștientizare la nivelul mediului de afaceri prin care companiile și investitorii să fie convinși de utilitatea schimbării mixului de energie și de a utiliza cât mai mult energie furnizată din surse alternative și regenerabile, cu un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător“, a completat Dan Tudose.