Organizația Environmental Working Group (EWG) a publicat un raport care dezvăluie prezența teflonului și a altor fluoropolimeri toxici în 200 de produse cosmetice de la 28 de branduri.
DuPont au fabricat teflonul (PTFE) timp de decenii folosind compuși perfluorinați ca PFOA și PFOS. Utilizarea lor a fost întreruptă la insistențele Agenției Americane pentru Protecția Mediului (EPA) după ce au ieșit la iveală studii secrete ale companiei care arătau că aceste substanțe provoacă cancer și defecte de naștere în animale de laborator, nu se descompun în mediu și se acumulează în corpurile oamenilor.
Între timp, chimicalele au contaminat mediul înconjurător, ajungând în apa de băut și chiar și în organismul uman. Conform Centrului American de Prevenire și Control al Bolilor, majoritatea americanilor au în corp aceste substanțe. Conform celor de la EWG, PFOA au fost asociate cu probleme grave de sănătate, chiar și în doze mici.
„Studii ulterioare au asociat PFOA cu perturbarea sistemului endocrin, probleme ale sistemului reproductiv și probleme de dezvoltare. Chiar și niveluri foarte mici de expunere au fost asociate cu riscuri grave de sănătate, în special pentru copii, eficiență redusă a vaccinelor și greutate scăzută la naștere.”
Cercetătorii de la EWG au analizat baza lor de date, numită Skin Deep, care cuprinde informații despre aproape 75.000 de cosmetice, pentru a găsi produsele care conțin Teflon și alte PFA. Au găsit Teflon în 66 de produse de la 15 branduri și au identificat 13 chimicale PFA diferite în aproape 200 de produse, provenind de la 28 de branduri.
Teflonul a fost găsit în aproape toate felurile de produse cosmetice: fond de ten, cremă cu protecție solară, farduri, creme și alte cosmetice pentru ochi și față și cremă de ras. Cercetătorii avertizează că aceste substanțe se absorb mai bine când sunt aplicate pe ochi sau în jurul lor și recomandă evitarea tuturor produselor cu PFA, incluzând cosmetice și produse de îngrijire personală.
Baza de date Skin Deep conține informații utile despre numeroase produse cosmetice de la branduri cunoscute, oferind detalii legate de substanțele chimice din ele și de potențialele efecte pe care le au asupra sănătății.