Coruptia a dus la scumpirea apei in unele tari in curs de dezvoltare mai mult decat in orase precum New Yotk, Londra sau Roma, amenintand miliarde de vieti, avertizeaza Transparency International, citata de Reuters. VEZI STUDIU
ONG-ul sustine, in cel mai recent raport al sau, ca mita este principala cauza a crizei globale de apa care grabeste pasul degradarii ecologice. Coruptia din sectorul apei inseamna de la mita pentru livrarea apei pana la deturnare de fonduri pentru irigatii si hidroenergie.
"Coruptia din sectorul apei pune in pericol vietile si traiul a miliarde de oameni", se arata in raportul ONG-ului. "Schimbarile climatice si presiunea tot mai mare asupra rezervelor de apa globale fac lupta impotriva coruptiei si mai urgenta", se mai arata in raport.
Raportul arata ca 1,2 miliarde de oameni de pe glob nu au acces garantat la apa, iar 2,6 miliarde nu au parte de salubrizare. In India, de exemplu, coruptia adauga aproximativ 25% la contractele de irigare. In alte parti, din cauza coruptiei pretul conectarii gospodariilor la retelele de apa creste cu 30%, se precizeaza in raportul Transparency International.
"Coruptia creste preturile si micsoreaza rezervele. Una dintre consecinte este ca locuitorii saraci din Jakarta, Lima, Nairobi sau Manila platesc apa mai scump decat locuitorii din New York, Londra sau Roma", se arata in raport.
Foto: Reuters