Producția de rășini a fost reluată astăzi de Grupul Policolor-Orgachim la fabrica sa, Orgachim Resins, din Ruse, Bulgaria, după o investiție de 3,6 milioane euro.
Aproximativ 65% din bani au fost destinați celor mai performante tehnologii care respectă, în totalitate, normele europene de protecție a mediului, a declarat, pentru Green Report, Răzvan Garbur, CEO Orgachim Resins.
Cele 4 tipuri de rășini produse la Orgachim Resins, într-o cantitate anuală de 20.000 tone, sunt folosite ca materie primă pentru lacuri și vopsele, în industria constructoare de mașini, dar și pentru echipamente din sectorul eolian din Europa. Fabrica livrează rășini în România, Bulgaria, Grecia, Serbia, Ungaria, Austria, Franța, Benelux, Italia sau Cehia”, a explicat Răzvan Garbur.
Consum redus
de apă și energie
Potrivit lui Răzvan Garbur, noua fabrică de rășini are cea mai performantă instalație de alimentare și distribuție pentru energia electrică din Bulgaria și cel mai bun sistem de echipamente de automatizare și control, instalat într-o fabrică de rășini din sud-estul Europei, care permite controlul simultan a 10.000 de parametri.
Am achiziționat echipamente care reduc pierderile tehnologice, eficientizează consumul de energie electrică și contribuie la protecția mediului. De asemenea, apa utilizată pentru răcirea utilajelor este reciclată și reutilizată, iar instalațiile de ventilație, deosebit de performante, reduc la minimum posibilitatea poluării aerului în zona fabricii care deține toate avizele de mediu din partea statului bulgar ”, a explicat Răzvan Garbur.
În 2012,
fabrica a luat foc
În 2012, la fabrica Orgachim, înființată în 1901, a avut loc un incendiu de proporții. Însă, într-un timp relativ scurt fabrica a fost repusă în funcțiune și, în plus, a devenit una dintre cele mai moderne unități de producție de acest fel din Europa.
După incendiul din 2012 care a afectat nu numai fabrica, ci și întreaga comunitate din Ruse, venim cu vești bune. Într-un interval relativ scurt, am reușit o dublă performanță: să repunem în funcțiune un activ important pentru întregul grup și să avem una dintre cele mai moderne unități de producție de acest fel din Europa. Efortul de repornire a fabricii nu s-a axat doar pe procesul de reconstrucție, ci pe investițiile în cele mai performante tehnologii”, a declarat, astăzi, cu ocazia redeschiderii fabricii, Ion Florescu, președintele Consiliului de Administrație Policolor-Orgachim.
Companii renumite
au participat la modernizarea fabricii
Programul de modernizare a fabricii s-a derulat pe o perioadă de aproximativ 15 luni și a presupus colaborări cu firme renumite, și anume Siemens, Festo, Samson și JUMO din Germania, Eaton, Donaldson și Emerson, din SUA ori Danfoss din Danemarca.
Reluarea producției de rășini va avea un impact imediat asupra afacerilor Policolor-Orgachim și va contribui la îndeplinirea obiectivelor financiare, pe termen mediu și lung, ale grupului. Când am început reconstrucția fabricii, am ales să facem, în primul rând, un salt în calitate și eficiență”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor-Orgachim.