RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează consumatorii că vor putea returna și după data de 3 iulie ambalaje de plastic fără dop (capac) atașat de recipient. Directiva UE privind plasticul de unică folosință, transpusă în legislația din România prin Ordonanța de Guvern nr. 6/2021 care prevede data de 3 iulie 2024 ca termen de la care se introduc pe piață doar tipuri de recipiente de băuturi care respectă cerința de a avea dopurile și capacele atașate în timpul etapei de utilizare, nu aduce modificări în modul de returnare a ambalajelor de către consumatori în cadrul SGR.
Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt setate pentru a recunoaște și a accepta recipiente cu sau fără dop. În ceea ce privește colectarea manuală, criteriile de acceptare rămân aceleași. RetuRO le reamintește consumatorilor că recipientele returnate nu trebuie să fie deformate, să aibă codul de bare și simbolul „Ambalaj cu Garanție” vizibile pe ambalaj și să fie golite de conținut.
Ambalajele colectate de la consumatori, fie prin RVM-uri, fie prin colectare manuală, sunt trimise în centrele de numărare și sortare, unde trec printr-o serie de sisteme de scanare pentru a recunoaște apartenența recipientului la SGR. Ulterior, acestea sunt direcționate către fabricile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare, utilizate pentru a produce noi ambalaje.
Directiva UE privind plasticul de unică folosință va contribui și la îndeplinirea obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 12 al Organizației Națiunilor Unite (ONU), de asigurare a unor modele de consum și de producție durabile, care este parte a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.
RetuRO Sistem Garanție Returnare SA este o companie ce funcționează pe principiul not for profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.