Miniștrii europeni ai transporturilor susțin noi reguli ce autorizează constructorii să producă autocamioane cu forme mai aerodinamice, ce permit reducerea consumului cu 7%-10%, cât și diminuarea emisiilor, și sporesc, totodată, siguranța în trafic, inclusiv a bicicliștilor, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Se impune să modificăm urgent designul camioanelor care circulă pe șoselele noastre. Forma pe care o au în prezent este una dintre cele mai puțin aerodinamice cu putință. Nu există niciun motiv ca europenii să aștepte încă un deceniu, ca să vadă pe șosele camioane mai sigure și mai ecologice. Sper ca, ajutați de Parlamentul European, să facem cât mai repede posibilă apariția noilor modele de camioane pe piață” , a spus Siim Kallas, vicepreședintele Comisiei Europene de Transport.
Noile modele permit utilizarea cabinelor cu formă rotunjită și a eleroanelor aerodinamice, în partea din spate a remorcii. Aceste măsuri vor îmbunătăți considerabil aerodinamica vehiculelor, reducând cu aproximativ 5.000 euro, pe an, costul carburantului consumat de un camion tipic de transport pe distanțe lungi, care efectuează un parcurs de 100.000 kilometri. Acest lucru presupune inclusiv o reducere cu 7%-10% a emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și o reducere cu 7,8 tone a emisiilor de CO2.
În același timp, va fi îmbunătățit câmpul de vizibilitate a conducătorului auto, fapt ce va contribui, în fiecare an, la salvarea vieților unui număr de 300 până la 500 de utilizatori vulnerabili ai drumurilor, cum ar fi pietonii și bicicliștii.
25% din poluarea din transporturi, produsă de camioane
Autocamioanele au o reputație foarte proastă atunci când vine vorba despre siguranța traficului. În prezent, coliziunea frontală cu un autocamion poate fi comparată cu impactul cu un zid din carămidă. Modificările designului cabinei vor contribui la reducerea vătămărilor grave și vor salva anual sute de vieți. Aceste modificări ar trebui introduse cât mai curând, pentru toate autotractoarele”, potrivit lui Jeannot Mersch, reprezentantul Federației Europene a Victimelor Traficului Rutier
Un studiu, realizat în anul 2012, de către Institutul german FKA pentru organizația Transport&Environment, indică faptul că o parte frontală mai rotunjită ar putea micșora rezistența aerului cu 12% și ar reduce consumul de carburant cu 3%-5%, ceea ce ar reprezenta pentru transportatori o economie medie anuală de 1.500 euro (la prețurile actuale). Aceasta economie de carburant ar însemna și o reducere cu 5 Mt a emsiilor de gaze cu efect de seră.