Govnet Conferences vă invită la cea de-a doua ediție a conferinței naționale Conformare și Politici de Mediu în România 2017, care va avea loc pe 15 Martie, la Hotel InterContinental, București.
Conferința prezintă o abordare locală a aspectelor legate de respectarea legislației de mediu fiind o sursă de informații actuale, abordări practice și know-how, axate pe provocările și soluțiile propuse la aspecte de conformare în politicile de protecție a mediului și de gestionare a deșeurilor.
Reprezentanții autorităților de reglementare și control, alături de experți în problematica de mediu, specialiști și consultanți din zona privată, vor fi invitați să participe la dezbateri legate de respectarea legilor, reglementărilor, standardelor și a altor cerințe de dreptul mediului, care în ultimii ani au înregistrat o creștere semnificativă la nivel de norme imperative.
Din punct de vedere operațional vom atinge subiectul conformării de mediu din perspectiva tehnică și financiară, abordarea incidentelor de mediu și a litigiilor în cadrul unor prezentări susținute de companii din sectorul privat.
Pentru detalii referitoare la agenda evenimentului și înregistrare vă rugăm să accesați pagina oficială a evenimentului.