Reducerea producției de deșeuri, reciclarea creativă, îngrijirea spațiilor verzi, alternative de transport, reducerea emisiilor de noxe și a nivelului de praf încep pe o stradă și continuă în tot orașul. Asta propune Street Delivery la aniversarea sa de 10 ani: o mutație reală în felul în care privim orașul din prisma schimbărilor climatice, oferind soluții pentru diminuarea efectelor lor asupra mediului și oamenilor.
Street Delivery este prototipul unui micro-univers urban, strada valorificată ca bun public, așa cum ar trebui ea să fie. Un eveniment responsabil care își responsabilizează participanții, o platformă pentru ideile care contribuie la un oraș mai prietenos. În 10 ani, Street Delivery s-a și aglomerat peste măsură, dovadă că nevoia de spațiu public este stringentă. Din păcate, proiecte și idei fantastice au ajuns uneori să fie acoperite de zgomotul de fond. Așa că, organizatorii regândesc întreg evenimentul pentru a pune în valoare ideile care schimbă orașul.
La a zecea ediție, Street Delivery finanțează prin concurs 10 proiecte cu 10.000 de euro (1.000 euro / proiect) și pune la dispoziție materiale de construcție (acolo unde e cazul). Propunerile trebuie să respecte tema amprenta de carbon.
Ca indivizi, acțiunile noastre par să nu conteze, picături de apă într-un ocean mult mai vast decât poate să cuprindă mintea noastră. Fiecare dintre noi – 7 miliarde de oameni – alegem zilnic soarta vieții pe Pământ prin acțiuni dintre cele mai banale: când uităm lumina aprinsă, când mai cerem o pungă de plastic, când luăm mașina în loc să mergem cu bicicleta, când aruncăm gunoiul aiurea, când tăiem un brad pentru a ne bucura de el câteva zile, când facem profit din crime ecologice. Avem nevoie de spații publice în care să ne adunăm pentru a confrunta greșeala pe care umanitatea e pe cale s-o săvârșească. În stradă ne putem număra, ne putem cunoaște, ne putem da seama că nu suntem doar o mână de prieteni care visează să schimbe lumea, spun inițiatorii.
Proiectele pot fi înscrise în următoarele categorii:
1. Artă
2. Arhitectură & Urbanism
3. Carte
4. Dezbateri
5. Junior (activități pentru copii)
6. Muzică
7. Societate civilă
8. Sport
9. Teatru & Performance
10. Transport alternativ
Perioada de înscriere se încheie pe 31 mai 2015. Proiectele trebuie să respecte tema, să ofere posibile soluții de durată, să-i implice activ pe vizitatori în transformarea orașului și să nu conțină componente comerciale. Câștigătorii vor fi anunțați până pe 4 iunie.
Street Delivery este un eveniment anual care are loc în weekendul 12-14 iunie, zile în care strada Arthur Verona din București se închide pentru mașini și se deschide pentru oameni.
Puteți citi și:
România a coborât 39 de locuri în topul țărilor pregătite pentru schimbări climatice
Până la 90% din deșeurile electronice din lume sunt aruncate anual la groapa de gunoi