Toate companiile din România cu peste 500 de angajați, analizate în Romania CSR Index 2019

Peste 700 de companii, mai exact toate companiile din România care au peste 500 de angajați, au fost analizate în cadrul celei de-a patra ediții a Romania CSR Index, realizat de agenția de consultanță The Azores Sustainability & CSR Services.

Creștere cu 20% a companiilor raportoare

Analiza informațiilor centralizate relevă o creștere cu 20% a companiilor care raportează activitățile de CSR. Totodată, în raportul de anul acesta, se observă o diversificare a domeniilor de care aparțin companiile implicate, surpriza venind de la companiile din domeniul public care încep sa investească mai mult în sustenabilitatea corporativă.

Observăm de la an la an mai mult interes din partea entităţilor, atât publice cât şi private, de a include indicatori de sustenabilitate în strategia şi în comunicările lor. Pe de altă parte, companiile care publică rapoarte de sustenabilitate, acordă tot mai multă atenţie standardelor de management şi raportare, respectiv Global Reporting Initiative Standards şi London Benchmarking Group. Sperăm ca anul viitor să fie şi mai multe companii raportoare, mai ales că, începând cu exerciţiul financiar 2019, conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice Nr. 3456/2018, companiile cu mai mult de 500 de angajaţi vor avea obligaţia de a publica rapoarte de sustenabilitate”, a declarat Alina Liciu, Fondator şi Managing Partner The Azores, organizator al evenimentului.

Alina Liciu, Fondator şi Managing Partner The Azores

Pentru realizarea acestui index au fost analizate informaţiile publice, prezentate în rapoartele de sustenabilitate sau pe website-urile corporate. Companiile au fost împărţite în 60 de industrii, conform Global Industry Classification Standard (GICS), şi fiecare industrie în parte a avut ponderi diferite pentru cele 10 categorii din raport: guvernanţă corporativă, politica de diversitate, impactul economic, protecţia mediului, drepturile omului şi politica anticorupţie, marketing & creating awareness, investiţii în comunităţi, lanţul de aprovizionare şi aspectele materiale. Fişa de evaluare a avut în total 57 de indicatori.

În decursul următorului deceniu, un număr tot mai mare de consumatori bine informaţi și responsabili va cere companiilor să fie mai sustenabile, deoarece consecințele crizelor noastre de mediu afectează comunitățile, care întâmpină tot mai multe dificultăţi. Liderii viitorului se implică deja şi îşi schimbă modelul de business pentru a răspunde acestor nevoi”, a declarat Simon Graham, Head of Innovation, DCA, The DNA of Sustainable Business.

Bune practici și perspective

Companiile care s-au remarcat în toți cei 4 ani de când se realizează această analiză au pus accentul în activitatea lor pe un număr mare de indicatori de performanţă şi pe setarea unor obiective privind aspectele prioritare referitoare la dezvoltarea sustenabilă. Acestea ar putea constitui un exemplu de bune practici pentru restul companiilor care sunt mai puțin implicate.

Companiile incluse în Romania CSR Index 2019:

  • Gold Level Recognition: Coca-Cola HBC România, Kaufland, Grupul CEZ, OMV Petrom, Telekom,  Ursus Breweries, Raiffeisen Bank
  • Silver Level Recognition: GSK România, ALRO
  • Bronze Level Recognition: Groupama, Romgaz, Translectrica

Noi, cei din Sustainalytics, suntem mândri că am fost susţinători ai evenimentului “Best Practices in Romanian CSR”, organizat pentru lansarea Romania CSR Index, în fiecare dintre cele patru ediții minunate ale acestuia. Ca lider global în Guvernanța Corporativă și ESG, este foarte important pentru noi să putem sprijini cele mai bune practici în domeniul sustenabilităţii în țara în care avem operațiuni semnificative: România“, a spus Darren Willman,  Corporate Governance Research Manager, Sustainalytics.

spot_img

Ultimele știri