Incalzirea globala nu iarta nicio regiune, insa, pentru unele dintre cele mai frumoase locuri de pe Pamant, situatia este fara intoarcere. Ghetarii, padurile virgine si insulele exotice sunt pe cale de a deveni istorie, in timp ce, pentru sute de milioane de oameni, foametea, saracia si dezastrele naturale ajung sa devina o stare de fapt. „Green Report” va propune o calatorie in jurul globului, prin zece dintre zonele unde incalzirea globala a lovit cel mai puternic.
Text de Carmen Albisteanu
Tarile mediteraneene risca desertificarea
In Europa, una dintre cele mai afectate zone este regiunea mediteraneeana. Incalzirea globala va aduce perioade prelungite de seceta in tarile si insulele Mediteranei. De asemenea, va scadea productia agricola, va creste riscul incendiilor de padure si al desertificarii, vor exista pierderi de biodiversitate si va creste numarul deceselor cauzate de valurile de caldura.
Zapezile din Himalaya ineaca Bangladeshul
In timp ce unele state sufera din cauza secetei si a desertificarii, Bangladesh este tara cu cel mai mare risc de inundatii cauzat de incalzirea globala. Topirea zapezilor de pe lantul Himalayan, cauzata de marirea temperaturilor, duce la cresterea debitului fluviilor Gange si Brahmaputra, precum si a afluentilor lor. Astfel, intre 30% si 70% din suprafata tarii este inundata anual.
Coreea de Nord, sub ape
In 2007, Coreea de Nord a fost lovita de unul dintre cele mai grave dezastre naturale din istoria sa: ploile au acoperit zeci de mii de hectare, mii de locuinte au fost inghitite de ape, iar sute de persoane si-au pierdut viata sau au fost date disparute. Problemele cauzate de schimbarile climatice i-au asigurat Coreei de Nord locul al doilea pe lista Global Climate Risk 2009, un clasament al tarilor in care riscul fenomenelor meteorologice extreme este ridicat.
Seceta si uragane in Nicaragua
De circa cinci ani, Nicaragua se afla pe lista rosie a tarilor in care incalzirea globala a facut si va continua sa faca ravagii. Anotimpurile si starea vremii nu mai sunt la fel de previzibile ca in trecut, ceea ce a cauzat pierderi agricultorilor, care nu stiu ce anume si cand sa cultive. Perioadele de seceta sunt urmate de uragane si de inundatii, care lasa in urma victime si orase intregi distruse. Pe viitor, situatia ar putea deveni critica. Daca temperaturile ar creste cu doua grade Celsius, Nicaragua si-ar pierde jumatate din productia de cafea, iar 2,5 milioane de fermieri care traiesc din aceste culturi ar ramane fara surse de venit.
Padurile tropicale cad secerate
Padurile tropicale, o regiune cu o biodiversitate unica, se intindeau candva pe o suprafata de peste 20 de milioane de kilometri patrati. Astazi, peste
60% din padurile tropicale vechi de 50 de milioane de ani au disparut deja, iar despaduririle masive indica faptul ca, in 20 de ani, acestea ar putea disparea cu totul. Padurile tropicale reprezinta 80% din biodiversitatea lumii si produc intre 20% si 30% din oxigenul de pe glob. Schimbarile climatice sunt un adevarat soc pentru plantele si animalele din aceasta regiune, care au trait de-a lungul timpului in conditii de mediu stabile. Cresterea temperaturilor va insemna condamnarea la disparitie a sute de specii.
Insulele Filipine: in ochiul furtunii
Intr-un studiu recent despre schimbarile climatice din sapte tari asiatice, Insulele Filipine sunt pozitionate printre zonele cele mai vulnerabile in fata incalzirii globale. Aici, cel mai mare risc este acela al furtunilor puternice si al ciclonilor, din ce in ce mai frecventi si mai intensi. De asemenea, statul are un risc mare de inundatii, de alunecari de teren si de seceta.
Honduras: criza alimentara bate la usa
Schimbarile climatice imping statul Honduras spre o criza alimentara fara precedent. Precipitatiile vor deveni cand abundente, cand absente, ceea ce va diminua productia agricola, aflata deja intr-un ritm de dezvoltare inferior celui al populatiei. Aici, uraganele sunt o amenintare permanenta, iar ONU a avertizat ca lucrurile se vor inrautati. Fiind una dintre cele mai sarace tari din America Centrala, Honduras nu isi permite sa piarda nicio batalie din lupta impotriva incalzirii globale.
Ghetarii arctici se retrag
Oceanul Arctic este una dintre zonele cele mai afectate de incalzirea globala. In timp ce alte regiuni fac eforturi de a reduce impactul schimbarilor
climatice, oamenii de stiinta considera ca ghetarii arctici au soarta pecetluita. In urmatorii 30 de ani, o treime din gheata care acoperea aceasta zona in timpul verii va fi de domeniul trecutului, sustin cercetatorii de la Administratia Oceanica si Atmosferica din SUA. De asemenea, va disparea asa-numitul „efect de frigider” atribuit ghetarilor: cand suprafata alba a ghetii, care reflecta razele soarelui inapoi in atmosfera, va fi inlocuita de suprafata inchisa la culoare a oceanului, va fi absorbita mai multa caldura si se va accelera incalzirea globala.
Malawi: saracie si seceta
In ultimii ani, incalzirea globala a fost cauza a doua mari perioade de seceta in Malawi, care au afectat puternic locuitorii si mediul din acest mic stat african. Odata cu cresterea temperaturilor la nivel global, perioadele de seceta vor fi din ce in ce mai dese si mai puternice. Cum o nenorocire nu vine niciodata singura,acest lucru va fi o noua lovitura pentru locuitorii tarii care castiga in medie 975 de dolari pe an, potrivit unui studiu al Bancii Mondiale. Aproape 6,3 milioane de oameni din Malawi traiesc sub limita saraciei, iar 90% dintre ei isi duc traiul cu ajutorul agriculturii, extrem de dependente de precipitatii. In 2005, ONU a inclus Malawi pe lista tarilor care risca sa se confrunte cu foametea odata ce seceta va deveni semipermanenta.