Coca-Cola HBC foloseste “Biciclete cu cravata”

Angajatii din Bucuresti ai firmei Coca-Cola intra, de astazi, in plutonul ciclistilor care “pedaleaza cu cravata”.

“Biciclete cu cravata” este primul program de bike-sharing gratuit din Romania, organizat de Green Revolution pentru centrele de business.

In cadrul acestui program, angajatii sunt incurajati sa foloseasca bicicleta, pentru a atrage atentia asupra nivelului crescut al poluarii si asupra necesitatii reducerii emisiilor de CO2, precum si pentru a promova un stil de viata activ.

Intrarea in program a angajatilor Coca-Cola HBC Romania a fost precedata de competitia “Olimpiada tineretii”, in cadrul careia participantii au fost invitati sa aduca cele mai vechi fotografii in care desfasurau o activitate sportiva. Pozele, insotite de scurte explicatii, au fost postate si votate de colegi in cadrul companiei.

Ceremonia de premiere s-a desfasurat in parcul Herastrau, la Roaba de Cultura. Posesorii fotografiilor situate pe primele trei locuri (foto) au primit ca premiu biciclete Pegas de colectie – modele vechi, dar foarte bine intretinute, aflate in stare de functionare.

“In 2011, peste 1300 de angajati au folosit bicicletele puse la dispozitie prin programul Biciclete cu Cravata. Poluarea si traficul aglomerat conving oamenii ca bicicleta este un mijloc de transport util, ieftin si relaxant. Ne bucura initiativa Coca-Cola HBC Romania de a-si ajuta si incuraja angajatii sa duca o viata activa si echilibrata”, a declarat Raluca Fiser, presedintele Green Revolution.

Cele 20 de biciclete pozitionate in fata Bucharest Business Park, unde se afla sediul central al Coca-Cola HBC Romania, sunt la dispozitia angajatilor atat in timpul programului de serviciu cat si in timpul liber.

"Biciclete cu cravata”

"Biciclete cu cravata" este primul program de bike-sharing gratuit din Romania destinat centrelor de business, initiat de Green Revolution in mai 2010.

In acest program sunt implicati angajatii Raiffeisen Bank, cu 35 de biciclete, Orange Romania – 45 de biciclete, ING Asigurari de Viata – 19 biciclete, ING Bank – 23 de biciclete si bpv GRIGORESCU STEFANICA de 3 biciclete. Acestora li se adauga, incepand de astazi, angajatii Coca-Cola HBC Romania, cu 20 de biciclete.

In Bucuresti, bicicletele "cu cravata" sunt disponibile la sediile Raiffeisen Bank – Piata Charles de Gaulle (10 biciclete), Raiffeisen Bank – Piata Victoriei (10 biciclete), Raiffesen Bank – Agentia Barbu Mumuleanu (5 biciclete), Raiffeisen Bank – Agentia Pipera (10 biciclete), Orange – Iride Business Parc (10 biciclete), Orange – Europe House (15 biciclete), ING Asigurari de Viata – Opera Center (19 biciclete), ING Bank – Crystal Tower (12 biciclete), ING Bank – Agentia Tipografilor (11 biciclete si o tricicleta), bpv GRIGORESCU STEFANICA – strada Dionisie Lupu (3 biciclete) si Coca-Cola HBC Romania – Bucharest Business Park (20 de biciclete).

In tara, biciclete "cu cravata” sunt plasate la Orange Cluj-Napoca (10 biciclete) si Orange Timisoara (10 biciclete).

Bicicletele cu cravata oferite de Green Revolution sunt marca DHS si sunt personalizate in functie de compania beneficiara. De exemplu, la Coca-Cola sunt de culoare rosie, la Orange – de culoare portocalie iar la Raiffeisen – de culoare galbena.

Mihai Diac

Comentariile tale pot fi postate aici

Citeste si:

ING pedaleaza pe bicicletele Green Revolution
 

spot_img

Ultimele știri