Într-o lume tot mai conștientă de provocările și impactul schimbărilor climatice, România își intensifică eforturile de a aduce schimbări pozitive prin inovație și colaborare. În parteneriat global cu EIT Climate-KIC și susținut local de Raiffeisen Bank, Impact Hub Bucharest se alătură pentru a treia oară celui mai mare ideathon pe teme de mediu: Climathon! Acest proiect oferă o rampă de lansare pentru soluții practice, startupuri legate de ESG (Mediu, Social și Guvernare) și relații semnificative cu principalii actori și factorii de decizie.
Climathon, mișcarea globală inițiată de EIT Climate-KIC, care împuternicește cetățenii să ia măsuri împotriva schimbărilor climatice și să dezvolte soluții la provocările de mediu din orașele lor, a lansat înscrierile pentru ediția 2024. Desfășurat sub forma unui hackathon, evenimentul va avea loc în 7 orașe din România și în peste 100 de orașe din întreaga lume și aduce împreună comunități locale, universități, inovatori, organizații diverse, antreprenori și autorități publice.
În cadrul fiecărui eveniment local de Climathon, se vor constitui cinci echipe formate din participanți cu interese diverse. Echipa care va dezvolta cea mai inovatoare soluție de business ce răspunde provocării identificate la nivel local va fi premiată cu 5000 Euro pentru a continua dezvoltarea acesteia.
În plus, proiectele locale câștigătoare vor fi luate în considerare pentru a fi incluse pe lista scurtă a inovatorilor selectați pentru etapa Pitch Day a Romania ClimAccelerator 2024 categoria Idea stage. Romania ClimAccelerator este cel mai complex accelerator din România dedicat startupurilor din domeniul tehnologiilor verzi.
Printre avantajele de care se vor bucura participanții la ideathon se numără oportunitatea de a accesa o rețea de experți în domeniul sustenabilității și al schimbărilor climatice, oportunitățile de networking, îndrumarea de la mentori și facilitatori, precum și accesul la o serie de materiale care să-i inspire în definirea soluției propuse.
Mai jos regăsiți lista orașelor care vor găzdui Climathon 2024, alături de organizațiile-partenere:
- București – Impact Hub Bucharest
- Brașov – Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov (AMB)
- Ploiești – Fundația Comunitară Prahova
- Cluj Napoca – Asociația Spherik
- Timișoara – Timișoara Startups
- Constanța – Asociația Sigma Development Center
- Iași – Asociația CIVICA
În momentul de față, înscrierile sunt deschise pentru provocarea din capitală: „Oxigen pentru București”. În cadrul Climathon Bucharest 2024, cei interesați de remedierea problemelor cu care se confruntă Bucureștiul sunt invitați să gândească soluții care răspund la întrebarea „Cum putem îmbunătăți calitatea aerului din oraș?”. Climathon Bucharest se va desfășura în perioada 20-21 aprilie, în format fizic la Raiffeisen Media Center.
Pentru detalii referitoare la temele locale și la deschiderea înscrierilor pentru următoarele orașe, urmăriți pagina de Facebook și website-ul Impact Hub Bucharest.