Airbus va colabora cu Thales și Diehl pentru sistemul de control electronic al zborului care va echipa CityAirbus NextGen, viitorul taxi aerian care va avea zborul inaugural în 2023.
Până în 2030, 60% din populația planetei va locui în orașe. Această creștere susținută a populației urbane va impune, cel mai probabil, găsirea unor soluții inovatoare de mobilitate pe măsură ce sistemele de transport terestru vor fi din ce în ce mai congestionate. O soluție ar putea fi oferirea unei alternative sigure, sustenabile și eficiente de folosire a spațiului aerian urban.
CityAirbus NextGen, complet electric, este proiectat să transporte până la patru pasageri într-un zbor cu emisii zero. CityAirbus este dezvoltat pentru a acoperi o rază de 80 km, atingând o viteză de croazieră de 120 km/h.
Sistemele de control sunt esențiale pentru siguranța zborului, calculând și ajustând poziția aeronavei și gestionând funcționarea motorului. Sistemele de control electronic al zborului înlocuiesc progresiv sistemele mecanice convenționale și oferă avantaje semnificative în ceea ce privește siguranța, performanța și fiabilitatea, dar și reducerea greutății aeronavei și sporirea confortului pasagerilor.
Sistemul ales de Airbus va combina computerele de zbor primare Thales cu computerele de zbor secundare de la Diehl. Această combinație va contribui la o mai bună siguranță a zborului și va garanta integritatea sistemului, pentru a se conforma noului regulament EASA pentru eVTOL.
Arhitectura simplificată a computerelor va facilita certificarea, păstrând în același timp capacitatea de a integra dezvoltări ulterioare și funcții multiple.