Ce despăgubiri vor primi fermierii afectați de secetă

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat ieri sumele maxime pe care statul le poate oferi ca despăgubire fermierilor pentru pierderile înregistrate din cauza secetei. Cei mai afectați sunt cultivatorii de porumb și floarea soarelui, însă vor fi despăgubiți și cei care au culturi de cartofi, sfeclă de zahăr sau legume.

09_10_fermieri

”Sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, dacă vorbim de culturile de bază care au fost afectate, iar aici mă refer la porumb și la floarea soarelui. Sigur că în cazul culturilor de cartofi, sfeclă de zahăr sau legume, despăgubirile ar trebui să fie ceva mai mari”, a declarat Daniel Constantin.

Contactat de Green Report, Laurentiu Baciu, Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a declarat că acest ajutor va acoperi în unele cazuri doar 10, 20 sau 30% din pierderile înregistrate. Acesta a mai precizat că suma acordată va fi fixă, iar nu raportată la pierderi, așa cum ar fi normal.

Când vor fi acordate despăgubirile

Conform regulamentului european, statele pot acorda despăgubiri de până la 50% din valoarea pierderilor înregistrate, calculate în raport cu media producției din ultimii 3 ani. Cuantumul acestora se stabilește, însă, numai după raportarea pierderilor la nivel național.

Daniel Constantin a declarat că miniștrii agriculturii ai țărilor membre UE, reuniți de urgență, luni, la Bruxelles, au încercat să grăbească procedura:

Nu putem să așteptăm până atunci (până la bilanț, ns.). Am solicitat (Comisiei Europene, ns.) o derogare, să plătim după controalele administrative, să nu mai așteptăm controalele pe teren. Astfel, vom putea plăti în avans, până la sfârșitul acestui an, undeva în noiembrie sau decembrie.

Conform declarației ministrului, avansul acordat va fi de până la 300 de lei pe hectar pentru fermierii care au asigurare și de până la 200 de lei pentru cei neasigurați.

În România, au fost afectate peste 860.000 de hectare, dintr-o suprafață agricolă totală de 9,4 milioane de hectare, se arată într-un raport publicat recent de o companie internațională de consultanță în managementul riscurilor. Din estimările analiștilor, țara noastră ar putea pierde din această cauză 2 miliarde de euro.

 

Citește și:

România ar putea pierde 2 miliarde de euro din cauza secetei

Despăgubiri pentru fermierii afectați de secetă

spot_img

Ultimele știri