A vorbi despre ecologie, in sensul modern al cuvantului este cea mai hazardata idee in Romania. Nu ma refer aici la cateva exemple de oameni sau organizatii extraordinare, care simt ce spun si fac fapte bune, ci la romani, in general. Fie ca este vorba despre cea mai inteligenta patura sociala, fie despre institutii, ca ministere sau primarii, toti prefera sa traiasca asa cum au apucat, adica intr-o relativa mizerie care explica lipsa educatiei si chiar o relatie dubioasa cu spatiul comun in care traiesti.
Ma bucura orice initiativa care ar face Bucurestiul, pe care il iubesc din tot sufletul, in partea lui veche, mai curat, mai frecventabil, mai aproape de tinuta oricarui oras cu clasa, european. Pe Dambovita, o companie olandeza ar putea opera plimbari cu gondola, iar pe lacuri vor acosta corabii-restaurant. Nu stiu daca acestea, care vor fi copii ale unora originale, ale veacurilor trecute, se potrivesc cu traditia sau hainele actuale ale orasului. Ma intreb doar atat: oare malurile fluviului vor fi la fel de napadite de iarba uscata, de smocuri inestetice, dovada unui prost-gust si a unei elasari
de neiertat? Oare rugina va manca in continuare feroneria podurilor, iar apa va suferi, murdara, murdarita de oricine si orice? Voi mai avea tabloul acela, de vara, cu pescari facuti peste noapte sau adolescenti la o scalda, dezinhibati total, rapusi de arsita verilor bucurestene?
Ma gandesc, adeseori, la o zi in care, daca ai vrea, ai putea ajunge la serviciu cu bicicleta, mi-ar placea, ca la Milano, sa vad barbati in costum, pe scutere, impecabili… de ce nu, ca la Amsterdam, oamne svelte, chiar cu deux-pieces, pe bicicleta… Nu, nu cred ca trebuie sa-i condamnam pe acesti oameni la chinuri groaznice, la crize de astm, sa fie aspiratoarele tuturor noxelor, dar mai ales al marelui si eternului praf bucurestean. Urasc iernile in Bucuresti, dar mai ales ceea ce devine imaculata zapada, indata ce gerul trece. Aproape ca nu cunosc sentiment mai jenant decat cel pe care il resimte fiecare dintre noi, dupa doi pasi, pana la intrarea unde ai treaba, pe parchet sau un covor decent, cu cizmele intr-un hal fara de hal.
Sunt atatea lucruri de facut, atat de simple, precum a nu mai arunca hartia folosita decat in recipiente speciale – rar am vazut in Bucuresti! Pentru ca folosesc multa astfel de hartie, dand mereu printuri, mi se cam strange inima cand vad ce volum este astfel irosit. Ceea ce ma ingrijoreaza este ca dimensiunea raului nu poate fi cuantificata, iar tehnologia moderna este mai „malefica“ decat pare. Am citit, de curand, ca doar doua click-uri pe Google produc tot atat dioxid de carbon cat un ceainic care fierbe! Este vorba, sigur, despre consumul de electricitate pentru obtinerea informatiilor cerute.
Citesc despre si apreciez din ce in ce mai multele campanii pentru respectarea mediului, sper ca generatiile celor mai tineri, pana la generatia fiicei mele, Maria-Sophia, vor fi mai raspicate si mai educate in acest domeniu. Pana atunci, ramane ca si eu sa ma implic, si o voi face mai pregnant in acest domeniu. As vrea sa fiu voluntar, pentru sanatatea copilului meu!
