Lan de grau pe acoperis si jumatate de casa ingropata in pamant. Acestea sunt doar cateva dintre caracteristicile unei locuinte ecologice, unice in Romania, construita de un bucurestean in Baile Olanesti, scrie rtv.net.
Dragos Iliescu a muncit un an si a cheltuit un sfert de milion de euro pentru casa ecologica. Elementele casei, facuta sa reziste si la cutremure mari, sunt exclusiv naturale: lemn, piatra si pamant.
Stratul de pamant pe casa ajunge la aproape o jumatate de metru inaltime, iar proprietarul cultiva grau aici, primavara. Casa are peste 200 mp si este incalzita cu o centrala pe lemne iar costurile sunt de trei ori mai mici decat pentru casa din Bucuresti.
Sunt niste filmulete pe youtube, cu niste case facute in strainatate, cu niste capre pe ele. Caprele pasc iarba si tund iarba de pe case si asta mi s-a parut fantastic. Mi-am zis, ia uite dom’le, sa ai pe casa gazon, asa vreau„, a declarat Dragos pentru Romania TV.