Cantinele școlare din Franța vor oferi meniu vegetarian o dată pe săptămână

Franța va desfășura un experiment de doi ani în care cantinele școlare vor fi obligate să le ofere elevilor o masă fără carne pe săptămână și să renunțe de tot la tacâmurile de unică folosință, din plastic.

Cantinele școlare din Franța vor oferi meniu vegetarian o dată pe săptămână

Experimentul de doi ani a primit undă verde din partea National Assembly după ce 24 de membri ai Parlamentului au susținut amendamentul. Barbara Pompili, susținătoarea ideii și membră a National Assembly, a declarat că votul pentru oferirea unei mese fără carne pe săptămână pentru elevi a fost „o mare victorie” și un pas înainte pentru mediul înconjurător, sănătate, o dietă echilibrată și egalitate.

Mesele vegetariene oferite în ziua fără carne pot include alte produse de origine animală – cum ar fi lactate sau ouă – precum și legume și cereale.

Cei doi ani în care se va desfășura experimentul vor permite guvernului și companiilor de catering să evalueze impactul pe care această schimbare îl are asupra risipei alimentare, costului meselor și numărul elevilor care vor adera la program. Rezultatele vor fi publicate cu șase luni înainte de terminarea perioadei.

„Avem nevoie ca școlile să joace un rol în educarea copiilor în ceea ce privește mâncarea sănătoasă”, a transmis Pompili.

Ea a respins ceea ce a numit „o idee larg răspândită” că o dietă echilibrată „trebuie” să conțină carne și a spus că votul reflectă „o părere puternică a populației” și că este un pas „în direcția cea bună”.

Cantinele școlare din Franța vor oferi meniu vegetarian o dată pe săptămână

Cât despre interzicerea tacâmurilor de unică folosință, a declarat: „Acesta este un pas real pentru sănătatea publică. Scopul este să ne protejăm de eventualele riscuri pentru sănătate. Produsele din plastic pot conține substanțe care sunt cunoscute pentru dereglări endocrine. Vrem să introducem «principiul precauției» în sectorul de catering”.

Greenpeace, care militează pentru introducerea meselor fără carne în cantine, a anunțat că școlile din Franța serveau carne la fiecare masă, făcând astfel ca nivelurile de proteine din sângele elevilor să fie mult mai ridicate decât recomandările Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

În Statele Unite, un program similar, „Meatless Monday” a obținut rezultate impresionante. Între 2012 – 2017, programul a fost implementat în 263 de școli, ceea ce a dus la salvarea eliminării a 600.000 de tone de dioxid de carbon.

republicabio.ro

spot_img

Ultimele știri