Canada a inclus trei specii de balene pe lista animalelor în perciol de dispariţie

Oamenii de ştiinţă din Canada au inclus pe lista animalelor pe cale de dispariţie trei specii de balene, inclusiv două dintre cele mai mari din lume.

Balena sei, balena cu înotătoare şi balena lui Sowerby sunt de acum considerate ca fiind „în pericol în apele canadiene”, potrivit Comitetului pentru situaţia speciilor în pericol din Canada (COSEPAQ).

Cele trei specii „sunt ameninţate de activităţile umane”, întrucât „rămân prinse în plasele de pescuit şi sunt lovite, sau chiar ucise de numărul tot mai mare de nave de mare tonaj”, potrivit unui comunicat remis de aceeaşi organizaţie.

Mai mult, „zgomotul cauzat de vapoare, exerciţiile navale şi activităţile de prospecţiuni seismice compromit comunicarea dintre ele şi supravieţuirea lor”. 

Balena sei a fost inclusă în categoria „speciilor pe cale de dispariţie”, iar populaţiile de balene cu înotătoare şi balene Sowerby se află într-o situaţie „îngrijorătoare”, potrivit clasificărilor furnizate de COSEPAQ. 

„Speciilor nu le pasă de graniţe. Toată comunitatea mondială trebuie să lucreze împreună pentru a contracara aceste ameninţări. Nicio ţară nu poate de una singură să salveze aceste specii”, a precizat într-un comunicat John Reynolds, preşedintele COSEPAQ.

Anunţul experţilor din Canada a coincis cu publicarea în aceeaşi zi a unui raport întocmit de grupul de experţi ai ONU pentru biodiversitate, care vorbeşte despre 1 milion de specii ameninţate cu extincţia, un declin al biodiversităţii care va continua în absenţa „unei modificări profunde” a modelelor de producţie şi de consum ale oamenilor. 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri