Camera de Comerț Româno-Olandeză (NNRC), împreună cu Philips România, Ortec, Cabinetul de Avocatură – Gruia Dufaut și Ambasada Olandei, organizează mâine, 23 aprilie, evenimentul Oportunități prin inovație. Agenda 2014-2020: Sănătate, Eficiența Energiei și Managementul Apelor.
Inovațiile tehnologice existente și implementate cu succes în diverse țări ale Comunității Europene oferă soluții eficiente și viabile în domenii precum sănătate, energie și administrarea apelor. Camera de Comerț Romano-Olandeză aduce împreună atât membrii ai domeniului public, cât și privat pentru a descoperi cum pot fi evaluate și implementate aceste soluții.
Întrunirea își propune să facă cunoscute tehnologii, soluții și servicii inovatoare și modalitățile în care acestea pot fi accesate și implementate de către domeniul public în contextul strategiei “Europa 2020”.
Având ca invitați membrii ai domeniului public din sectorul administrativ și sănătate, evenimentul îi reunește pe cei care oferă soluții – companii olandeze care dezvoltă și implementează cu succes tehnologii inovatoare – cu responsabilii pentru evaluarea și achiziționarea acestora și consultanții care pot răspunde la întrebări legate de accesarea fondurilor pentru acest tip de investiții.
Inovația este una dintre principalele modalități de evoluție în toate domeniile și, de aceea, noi credem că munca comună a companiilor și a domeniului public poate crea o lume mai bună. Compania Philips are ca scop regândirea soluțiilor pentru societatea de mâine, considerând acest lucru responsabilitatea noastră pentru ca oamenii să fie mai sănătoși, să trăiască mai bine și să se bucure de viață”, afirmă Robin van Rozen, CEO Philips România.
Ministrul olandez pentru
Comerț Exterior și Dezvoltare, în România
Având în vedere că evenimentul aduce în prim plan soluții inovatoare oferite de către companiile olandeze, acesta coincide și cu vizita în România a ministrului pentru Comerț Exterior și Dezvoltare din Olanda, doamna Lilianne Ploumen, care va participa în calitate de vorbitor în cadrul ședinței plenare. Totodată, evenimentul se bucură și de sprijinul Ambasadei Olandei în România.
Ştiați că microscopul, DVD-ul și discul Blu-Ray sunt invenții olandeze? Si polderele, de asemenea. Olandezii nu au inventat lalelele sau cartofii. Ceea ce au făcut ei a fost să le transforme în povești comerciale de succes. Inovația este o afacere de bază, este singură cheie care duce la creșterea economică. Inovația este, de asemenea, crucială pentru achiziții publice eficiente, pentru entitățile publice și private. De exemplu, cheltuirea eficientă a fondurilor europene este un subiect relevant pentru toate țările Uniunii Europene. Evenimentul organizat de Cameră de Comerț Romano-Olandeza, în timpul vizitei în București a ministrului olandez Lilianne Ploumen, evidențiază potențialul de a încorpora inovația în planurile de achiziție publică pentru următorii ani. Utilizarea la maximum a tehnologiei inovatoare și concentrarea pe soluții sustenabile duce la scăderea costurilor și creșterea capacității serviciilor de livrare în sectorul de sănătate, de energie eficientă a clădirilor și de management al apei. O parte din soluțiile inovatoare ale companiilor și instituțiilor olandeze vor fi prezentate în cadrul conferinței cu scopul de a inspira omologii romani”, afirmă Matthijs van Bonzel, ambasadorul Olandei în România.
Despre NRCC
Camera de Comerț Rom\no-Olandeză (NNRC) este o organizație non-profit, înființată în 2005, care reprezintă cu succes interesele a mai mult de 100 de membri din Olanda și România. Mai multe informații referitoare la activitatea camerei se găsesc la adresa de internet www.netherlands.ro.