California se confruntă cu cel mai mare incendiu de vegetație din istoria statului

California se confruntă cu cel mai mare incendiu de vegetație din istoria statului, care afectează o suprafață de aproape 118.000 de hectare și va arde probabil pentru restul lunii august.

Justin Sullivan / Getty Images

Incendiul numit Mendocino Complex este format din două focuri și afectează o suprafață aproape la fel de mare ca cea a orașului Los Angeles, de 117.700 de hectare. Până în prezent, au fost evacuați 23.322 de oameni, iar 75 de case au fost distruse.

Pe lângă Mendocino Complex, 17 alte incendii majore afectează statul California. Recordul precedent pentru cel mai mare incendiu este deținut de Thomas Fire, care a ars 114,078 hectare în luna decembrie a anului trecut.

Autoritățile stabiliseră o țintă de stingere a focului la jumătatea lunii august, însă au declarat că operațiunile vor dura probabil până la începutul lunii septembrie.

Incendiile au ucis șapte oameni, au distrus peste 1500 de structuri și au strămutat zeci de mii de oameni în ultima lună.

Amploarea incendiilor a fost asociată cu schimbările climatice. California a înregistrat temperaturi extrem de ridicate în ultima perioadă, care au creat condiții ideale pentru răspândirea incendiilor.

Experții spun că în 2018 a avut loc cel mai devastator început al sezonului de incendii din ultimii 10 ani, în parte din cauza secetei care a avut loc între 2012 și 2017 și care a distrus cantități mari de vegetație.

Green Report Shop Transport ECO

În luna decembrie a anului trecut, Guvernatorul Jerry Brown a declarat că incendiile de vegtație devastatoare alimentate de schimbările climatice au devenit noua stare normală.

„Trebuie să re-examinăm modul în care ne gestionăm pădurile, modul în care ne construim casele – cum și unde le construim – și cât de mult investim în serviciile de protecție împotriva incendiilor.”, a declarat Brown.

În această vară, incendiile de vegetație au făcut ravagii în mai multe regiuni ale lumii, inclusiv în Cercul Arctic. Conform oficialilor Uniunii Europene, multe dintre incendiile din acest an au loc în afara zonei mediteraneene, care este de obicei cea mai afectată de acestea. Tot mai multe incendii au loc în momente neașteptate ale anului.

spot_img

Ultimele știri