Posesorii de mașini electrice și hibrid au la dispoziție prize gratuite de încărcare a mașinilor, montate pe stâlpii de iluminat din centrul municipiului Brașov, a precizat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Este un proiect pilot pentru montarea de prize de încărcare a vehiculelor electrice și hibrid în parcările publice din municipiu, utilizând infrastructura de iluminat public. Facilitatea este oferită în cadrul proiectului de telegestiune a iluminatului public, aflat în implementare. Noul sistem de telegestiune a iluminatului public din municipiul Brașov, pe care îl implementăm în această perioadă, permite o serie de facilități, iar una dintre aceasta este de a da posibilitatea cetățenilor care dețin mașini electrice și hibrid să le încarce de la sistemul de iluminat public. Obiectivul la care s-a angajat municipiul Brașov prin Convenția Primarilor este de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 32% până în anul 2020, iar acest proiect este încă o modalitate prin care vom atinge acest obiectiv„, a afirmat Sorin Toarcea.
Și în Poiana Brașov, în zona hotelului Alpin, va exista un astfel de sistem de încărcare a mașinilor electrice și hibrid, toate punctele de încărcare fiind semnalizate corespunzător.