Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, vă invită la cea de-a cincea ediție a BikeFest, un festival pentru eroul din tine. Timp de două zile, pe 12 și 13 septembrie, în Parcul Izvor din București, sărbătorim un an frumos în care am adunat mulți kilometri pe bicicletă. Nu contează ce tip de bicicletă ai sau daca îți închiriezi una I’Velo, contează să fii la BikeFest.
BikeFest înseamnă singura competiție de ciclism din curtea Palatului Parlamentului, locul unde găsești cele mai fun competiții, activități de relaxare, super concerte și multe, multe premii. BikeFest înseamnă distracție, adrenalină, energie, timp frumos petrecut alături de cei dragi.
În 2009 am început să investim în proiectul I’Velo pentru că eram convinși că Bucureștiul are nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce privește transportul urban. De atunci sărbătorim, în fiecare toamnă, împreună cu voi mersul pe bicicletă. Vino și tu alături de prietenii tăi la BikeFest 2015 și susține transportul sustenabil”, a declarat Corina Vasile, director comunicare și relații publice Raiffeisen Bank.
Evenimentul este organizat în scopul consolidării comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, timp de două zile, toate activitățile din cadrul BikeFest, desfășurate în parcul Izvor, vor fi o declarație puternică prin care sărbătorim Biciclistul Urban, ca viitor locuitor al Bucureștiului.
Ne bucurăm să organizăm, împreună cu alte asociații sau ONG-uri, pentru al cincile an consecutiv, un eveniment pentru eroul din fiecare biciclist. BikeFest este un eveniment despre bicicliștii pentru care ziua începe cu bicicleta și se termina tot cu ea, pentru care « pe două roți » înseamnă un stil de viață. Continuitatea lui nu face decât să ne consolideze convingerea că Biciclistul Urban va fi viitorul locuitor al Bucureștiului. Am pregătit împreuna cu partenerii noștri un adevarat festival al biciclistului urban, cu activități diverse, care se adreseze unui public variat. Vă așteptăm în număr cât mai mare și anul acesta să ne bucurăm de un adevarat festival al eroului pe bicicletă“, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
BikeFest 2015 vine cu multe noutati, activitati cu si despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport:
- Urban Race – singura competiție organizată în curtea Palatului Parlamentului. În cadrul celor 3 ore de concurs, participanții își vor testa abilitățile, rezistența și superputerile de biciclist. Înscrierile se fac pe bikefestromania.ro. Participarea este gratuita.
- Tur ciclist caritabil – începând cu ora 17:00, duminică, 13 septembrie, pedalăm în numele unei cauze bune. Pentru al doilea an consecutiv, Green Revolution, donează biciclete tinerilor sau copiilor care au mare nevoie. Ne bazam, din nou, pe întreaga comunitate de bicicliști ca să aducem zâmbete pe fețele unor copii neajutorați. Pentru fiecare 20 de biciclisti prezenți în tur vom dona o bicicleta unui copil care are nevoie de ea pentru a parcurge distante de câțiva kilometri între școală și casă. Știm că ai o inima mare și că vrei să ajuți niște copii frumoși. Haide alături de noi și împreună putem îndeplini dorințele celor care au nevoie de ajutor.
- Cel mai mare marathon de cycling și aerobic din România, organizat de World Class Romania. 300 de biciclete și cei mai buni instructori de cycling și aerobic sunt pregătiți să ofere o atmosferă plină de energie pe durata celor 6 ore de marathon. Înscrierile se fac pe worldclass.ro, în perioada 3 – 10 septembrie.
- Doi pe bicicletă, cea mai amuzantă competiție dedicată cuplurilor, prietenilor sau familiei. Doi pe bicicletă înseamnă distracție și energie pozitivă și aduce laolaltă prieteni și membri ai familiei într-un spațiu unic și distractiv.
- Speed Race– pentru cei care au nevoie să-și testeze nivelul adrenalinei, pot participa la cea mai rapidă competiție!
- X-treme Bike – Școala de Pedalat aduce profesioniștii să facă demonstrații de cascadorie pe bicicletă și îi vor învăța câteva trucuri pe doritori.
- BikeFest Expo aduce cele mai importante magazine și cei mai cunoscuți producători de biciclete cu super oferte la biciclete și accesorii.
- Super concert cu E.M.I.L și trupa Grimus.
- Zone și competiții pentru copii. În cele două zile ale evenimentului, copiilor le sunt dedicate o serie de activități, la care pot participa pentru a învăța lucruri noi, precum: mini competiții pe bicicletă, ateliere de pictură și desen, facepainting, workshop-uri, creații handmade, reciclare creativă, modelaj, design textile.
- Happy Moves la BikeFest – Coca-Cola aduce Happy Moves, conceptul inedit care combină sportul și distractia. Sâmbătă și duminică, de la 09:00 la ora 20:00, Coca-Cola îi invită pe toți cei prezenti în București să facă mișcare altfel decât până acum. Happy Moves reinventează sporturile preferate și le face mult mai distractive.
Pentru regulament și înscriere, accesați: www.bikefestromania.ro
BikeFest este un eveniment organizat în scopul consolidarii comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, în cadrul celor două zile de eveniment vor fi organizate activități cu și despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport. BikeFest este un eveniment organizat de Asociația Green Revolution în parteneriat cu Raiffeisen Bank.