„In Defense of Animals” cere autoritatilor romane sa stopeze actele de cruzime asupra maidanezilor

Alarmat de vestile din ultima vreme cu privire la cruzimea cu care sunt tratate animalele din Romania, in special maidanezii, Bill Dyer, director regional al organizatiei internationale de protectie a animalelor “In Defense of Animals”, din California, a adresat astazi o scrisoare deschisa mai multor oficiali romani in care solicita investigarea si rezolvarea cazurilor de maltratare a animalelor.

Scrisoarea a fost adresata primarului Capitalei, Sorin Oprescu, deputatului PDL Sulfina Barbu – presedintele Comisiei pentru administratie publica din cadrul Camerei Deputatilor, ministrului Administratiei si Internelor, Constantin Traian Igas, europarlamentarilori Daciana Sarbu si Vadim Tudor, precum si lui Radu Roatis, presedinte ANSVSA, institutia responsabila de gestionarea acestor cazuri.

Scrisoare deschisa pentru salvarea cainilor comunitari din Romania

Bill Dyer insista in textul scrisorii sale sa fie investigate si sanctionate actele de cruzime, mai ales asupra cainilor maidanezi, aratand ca a primit informatii si imagini cutremuratoare despre cum sunt maltratate si ucise animalele fara stapan in Romania.

Aceasta scrisoare survine la cateva zile dupa ce „Green Report” a inceput sa semnaleze comiterea unor acte de violenta fata de cainii comunitari dupa ce o femeie si-a pierdut viata, atacata de cainii ce pazeau curtea ADP-ului din sectorul 5 al Capitalei. Cazul cainelui decapitat la Fagaras si cel al celor trei catei strangulati in cartierul Militari din Capitala sunt numai doua exemple ale atrocitatilor de care au avut parte animalele fara stapan dupa producerea regretabilului incident.

„In Defense of Animals” este una dintre cele mai mari organizatii de protectie a animalelor din lume si a fost fondata in urma cu 28 ani. Bill Dyer, directorul regional acestei organizatii, a primit nenumarate mesaje pe email, pe Facebook, cat si imagini video ce prezentau atrocitatile la care sunt supuse animalele fara adapost din tara noastra.

„Sunt Director regional la <In Defense of Animals>, organizatie internationala de protectie a animalelor, dedicata stoparii cruzimii fata de animale din intreaga lume, incluzand India, Coreea de Sud, Canada, Africa, Japonia, China si chiar Statele Unite ale Americii. Pe adresa noastra s-au primit diferite informari, e-mailuri, mesaje Facebook, imagini video ce prezentau situatia animalelor din Romania. Acuzatiile de cruzime fata de animale, in special caini, sunt ingrijoratoare”, isi incepe Bill Dyer scrisoarea.

Directorul organizatiei internationale face apel la autoritatile din Romania, rugandu-le sa investigheze si sa indrepte aceste acte reprobabile care nu fac cinste nimanui.

„Am speranta ca aducand in atentia dvs. aceste acuzatii de atrocitati veti investiga si veti indrepta aceste acte si veti aduce onoare Romaniei stopand pentru totdeauna imaginea cutremuratoare ce exista in prezent, prin tratamentul inuman al animalelor in tara dvs. Daca acest obiectiv va fi atins, organizatia <In Defense of Animals> va promova acest fapt in intreaga lume”, scrie in continuare Bill Dyer.

Cainii fara stapan, maltratati si impuscati

„Prin Conventia Europeana pentru bunastarea animalelor este interzisa eutanasia animalelor sanatoase. In ciuda acestui fapt, ni s-a raportat ca in circa 90% din orasele Romaniei se continua capturarea, otravirea, maltratarea, impuscarea ilegala a mii de caini. Unul dintre rapoarte mentioneaza ca exista cazuri in care cainii sunt udati si fortati apoi sa se deplaseze pe fire electrice in scopul uciderii. Adaposturile de caini sunt numite lagare de exterminare in care cainii nu au apa, hrana, unde cainii adulti infometati devoreaza puii. De asemenea, suntem informati ca foarte multe dintre adaposturi nu beneficiaza de niciun fel de asistenta veterinara. Regret natura grafica a acestor expuneri; imaginile video ale acestor abuzuri sunt zguduitoare (scrisoarea este insotita de materiale foto/video)”, continua, stupefiat, Bill Dyer.

Situatia reala a maidanezilor, ascunsa de autoritati

„Am fost, de asemenea, informati ca politia, judecatorii, procurorii, primarii mint populatia cu privire la conditiile de adapostire si tratamentul oribil aplicat animalelor. In pofida unei legislatii umane aceasta este doar pe hartie fara a se aplica. Va atasez un raport intitulat <Situatia animalelor din Romania>, care detaliaza cel mai bine problemele din cadrul acestui subiect. Va sugerez sa organizati o intalnire cu un membru al societatii civile pentru a dezbate asupra acestui subiect vital. Speram ca va veni ziua in care toate aceste terifiante acuzatii vor fi de domeniul trecutului, iar Romania va deveni un exemplu bun. Il citez in final pe doctorul si filosoful Albert Schweitzer care spunea ca “numai atunci cand cercul compasiunii va cuprinde toate fiintele, omul isi va gasi pacea”, isi incheie Bill Dyer scrisoarea.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri