Basescu discuta la Cotroceni cu liderii BNS probleme legate de domeniul energetic si agricultura

O delegatie a BNS discuta azi, la Palatul Cotroceni, cu presedintele Traian Basescu probleme legate de domeniul energetic si de agricultura. Sindicalistii i-au adus sefului statului documente cu solutii pentru aceste sectoare, relateaza Mediafax.

La discutii iau parte si ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, si Karoly Borbely, secretar de stat in Ministerul Economiei.

"Din discutia anterioara cu domnul Dumitru Costin am inteles ca vreti sa avem o discutie pe probleme de energie si de agricultura. L-am invitat, pentru agricultura, pe domnul ministru (Valeriu Tabara – n.r.), pentru energie pe domnul secretar de stat (Karoly Borbely – secretar de stat in Ministerul Economiei – n.r.), ca sa existe si competenta, nu numai discutie pur si simplu”, a declarat, la inceputul intrevederii cu presedintele Traian Basescu.

De cealalta parte, liderul BNS, Dumitru Costin, i-a multumit sefului statului pentru "oportunitatea de a prezenta propunerile si optiunile" BNS pentru cele doua domenii.

"In opinia noastra sunt doua domenii cheie, doua domenii de interes strategic in Romania, pentru ca atat sectorul energetic, cat si economia rurala, imi permit sa folosesc o sintagma mai ampla, sunt domenii de maxim interes. Avand in vedere calitatea dumneavostra de presedinte al Romaniei, dar si de presedinte al CSAT, dorim sa va prezentam cateva propuneri concrete, cateva solutii, care ar trebui puse in aplicare in perioada urmatoare, pentru ca timpul trece si ratam cateva oportunitati. Orice amanare, care din pacate a devenit sport national, in luarea unor decizii costa. Costa economia nationala, costa populatia, costa mediul de afaceri”, a afirmat Costin.

Potrivit acestuia, reprezentantii BNS au pregatit trei documente, primul referitor la o evaluare pe care BNS a facut-o asupra proiectului de strategie energetica a Romaniei 2011-2035. In acest material sunt subliniate elementele care, in opinia liderilor BNS, lipsesc sau care trebuiesc clarificate.

"Un al doilea subiect pe zona energetica este cel care vizeaza asamblarea politicilor energetice cu cele de mediu si, nu in ultimul rand, un subiect extrem de sensibil pe care noi l-am anticipat de ceva vreme, am inceput anul trecut, in primul trimestru, un grup de lucru care a reusit sa finalizeze o strategie referitoare la modernizarea sistemului de termoficare din Romania pentru ca stiam ca se risipesc resurse. Ultimul subiect este legat de piata de energie si reglementari. Sunt cateva vulnerabilitati care trebuie eliminate", a precizat Dumitru Costin.

El a mai mentionat ca, pe zona de agricultura, va prezenta un material in care a abordat sistemic conceptul de economie rurala.

Foto: cbc.ca

spot_img

Ultimele știri