Avionul solar si-a incheiat calatoria

Avionul Solar Impulse, alimentat cu energie solara, si-a incheiat prima calatorie de-a lungul Statelor Unite ale Americii, ajungand la New York, sambata seara, informeaza Ziare.com.

Aeronava a aterizat pe aeroportul JFK, incheind ultima etapa a calatoriei pe cuprinsul SUA, fiind alimentat doar cu energie solara.

Avionul a decolat sambata dimineata, din Washington, aterizand la New York sambata seara, ora locala, dupa aproape 20 de ore de zbor, transmite BBC.

Calatoria transcontinentala a inceput in San Francisco, la inceputul lunii mai, la o viteza maxima de 70 de kilometri pe ora, incluzand opriri in Phoenix, Dallas si St. Louis.

Avionul Solar Impulse HB-SIA are aceeasi avengura a aripilor ca a unui Airbus A340 – 63 de metri – insa o greutate de peste 200 de ori mai mica, de doar 1,6 tone. Aparatul de zbor este acoperit cu 11.628 de celule solare, fiind dotat cu baterii litiu-ion care cantaresc 400 de kilograme, putand atinge o altitudine maxima de 8.500 de metri.

Avionul are un singur loc – cel al pilotului – insa un avion solar mai mare, cu doua locuri, ar urma sa zboare in jurul lumii in primavara anului 2015.

spot_img

Ultimele știri