Aveți ulei uzat? Transformați-l în săpun!

Săpunul de casă este doar una dintre soluțiile de reciclare a uleiului alimentar uzat care, aruncat în chiuvetă, înfundă țevile și poluează mii de litri de apă. Iată cum se fabrică acest săpun și ce trebuie să știți pentru a vă ușura munca.

10_19_sapun_lead

Oricât de sănătos ați mânca, cel mai probabil, din când în când, prăjiti diverse alimente. Uleiul uzat care rămâne în tigaie este extrem de dăunător atunci când este scurs în chiuvetă. Odată ajuns în sistemul de canalizare, poate coroda și înfunda țevile, impactul asupra mediului înconjurător fiind și el semnificativ. 1 litru de ulei uzat poate polua un milion de litri de apă. Deversat în mări și oceane, uleiul formează la suprafața apei o peliculă care împiedică oxigenul să ajungă la viețuitoarele marine. Atunci când ajunge în sol, îl poluează, regenerarea putând dura ani de zile.

Pentru a evita acest impact, uleiul uzat poate fi colectat și predat unor centre specializate în reciclare. Dacă vi se pare prea mare efortul, după ce strângeți 2 litri, puteti chema un curier să îl ridice direct de acasă, prin programul Uleiosul.

Iar dacă aveți câteva ore libere și  puțină imaginație, îl puteți transforma voi înșivă în… săpun de casă.

Metoda nu este foarte complicată. Se bazează pe aceeași tehnică pe care o foloseau bunicii noștri pentru a face săpun de rufe. Ceea ce este ușor diferit este că acum avem la dispoziție instrumente moderne, care ne ușureaza munca și care asigură un produs utilizabil, indiferent de ingrediente.

bio-cosmetics.ro

De ce ai nevoie pentru a face săpun din ulei uzat

În tehnica producției de săpun din ulei uzat ne-au inițiat Laurențiu Cernat. Laurențiu este unul dintre dezvoltatorii proiectului „Grădini Urbane Comunitare”, prin care încearcă să construiască grădini de legume și fructe pe terasele blocurilor din București, aplicând principiile permaculturii.

De ceva timp, Laurențiu colectează ulei uzat de la bucureșteni, în cadrul proiectului Uleiosul. Astfel, i-a venit și ideea revalorificării acestui deșeu, într-un mod ușor diferit de cele tradiționale. Deocamdată însă, producția de săpun rămâne pentru el doar un hobby.

Piața este saturată de persoane care fac săpun de casă, nu cred că mai poți face o afacere din asta. Diferența față de alții este că noi folosim ulei uzat în tot acest proces.

Atelierul susținut de Laurențiu a avut loc în Grădina din Gura Siriului, o grădină urbană din cartierul Titan, construită și ea după principiile permaculturii. Împreună cu Crina, deținătoarea grădinii, și alți participanți la atelier, am topit și am amestecat 2,7 kg de grăsime animalieră adunată în gospodărie, 0,8 kg de ulei de palmier colectat de la restaurante și aproape 2 litri de ulei uzat, donat de bucureșteni.

????????????????????????????????????

Apoi, am determinat cantitatea de sodă caustică și apă necesare, cu ajutorul unui site dedicat producției de săpun. Site-ul se numește SoapCalc.net și calculează, pe baza datelor introduse, cantitățile de ingrediente necesare și caracteristicile produsului final.

10_19_sapun_2

Pentru toată cantitatea de ulei topit, a fost nevoie de 718 grame de sodă caustică și 2 litri de apă. Înainte de a amesteca toate ingredientele, Laurențiu a dizolvat soda în apă, apoi a turnat-o cu grijă peste uleiul fiebinte. Am lăsat amestecul pe foc aproximativ 2 ore, amestecând periodic, până când acesta a devenit „gros ca o smântână”. Am adăugat pelin – pentru efectul antibacterian, lavandă, ulei esențial de tămâie și de cuișoare – pentru miros și sare mare -pentru a întâri amestecul. L-am pus apoi cu atenție în forme de silicon.

Rezultatul, deși mai puțin atrăgător estetic, foarte util

La combinația folosită, săpunul a ieșit maroniu. Culorile diferă însă în funcție de uleiul folosit și de esențe.

produs final

„Prima dată, am avut săpun negru, căci l-am făcut din ulei de măsline și am adăugat zaț de cafea, pentru efectul abraziv. Când am folosit ulei de floarea soarelui, a ieșit alb, iar pe măsură ce am adăugat esențe, s-a îngălbenit.”, a menționat Laurențiu.

produs final alb

Cert este că săpunul lasă pielea curată și face și spumă, deși SoapCalc.net ne avertizase că nu va face.

spot_img

Ultimele știri