Australia nu va mai exporta deșeurile, cât de curând posibil

Premierul australian a anunțat că vor exista discuții cu diferite industrii, în perioada următoare, pentru a crește rata de 12% de deșeuri reciclate și, astfel, pentru a nu le mai exporta. Până acum, deșeurile erau trimise în Vietnam, Indonezia și China.

Insula Bali din Indonezia a interzis plasticul de unică folosință

Scott Morrison, prim-ministrul Australiei, a declarat că nu vrea doar să contribuie la rezolvarea problemei plasticului din oceanele lumii, dar va interzice exportul de deșeuri de plastic, hârtie, sticlă și anvelope. În prezent, rata de reciclare a țării este de 12%.

„Nu vor mai exista exporturi de plastic, hârtie și sticlă către alte țări, unde există riscul să ajungă să plutească în oceane”, a spus acesta, potrivit The Guardian. „Aceste lucruri nu se vor schimba dacă nu spui: «Va exista un moment în care nu vom mai pune toate lucrurile astea într-un vapor și să le trimiți altcuiva». Trebuie să începem să ne gândim la ce putem să facem, atunci când o să ajungem să gândim așa. Mi-ar plăcea ca acea dată să fie cât mai curând posibil”.

Anul trecut, Australia a plătit 2,8 miliarde de dolari să exporte aproape 4,5 milioane de tone de deșeuri, în special către Vietnam, Indonezia și China.

În luna iulie, Indonezia a trimis înapoi în Australia opt containere care conțineau 210,3 tone de deșeuri. Oficialii indonezieni au declarat atunci că cele opt containere ar fi trebuit să conțină deșeuri de hârtie, dar erau contaminate pentru că, printre altele, se aflau și deșeuri electronice, doze de aluminiu folosite, sticle de plastic, sticle cu ulei de motor, scutece folosite și pantofi stricați. Unele dintre aceste deșeuri au fost chiar etichetate ca „B3”, o abreviere care face referire la materiale toxice și periculoase.

Planul guvernului australian este să transforme aceste deșeuri în ambalaje, în loc să fie trimise peste mări. Plasticul ar putea deveni mobilier sau traverse pentru calea ferată, iar sticlele pot fi utilizate pentru asfaltarea drumurilor. Morrison a mai subliniat că este important că australienii să analizeze câte deșeuri generează și de ce.

Înainte de întâlnirea în cadrul căreia a făcut aceste declarații, oficialul a anunțat că Australia  va aloca 500 de milioane de dolari australieni (338 de milioane de dolari americani) regiunii Pacificului pentru lupta cu efectele schimbărilor climatice. Banii vor fi folosiți pentru îmbunătăţirea rezistenţei în faţa dezastrelor şi pentru producţia de energie regenerabilă.

Guvernul australian a mai anunțat că a rezervat 140 de milioane de dolari pentru a încuraja sectorul privat să investească în proiecte cu emisii scăzute, rezistente la schimbările climatice, pentru zona Pacificului și a Asiei de Sud-Est.

Totuși, Australia s-a confruntat cu reacţii serioase din partea vecinilor săi din Pacific care au susţinut că autorităţile australiene nu fac suficient pentru scăderea emisiilor de carbon continuând să investească în producţia de cărbune.

spot_img

Ultimele știri